Scriitorul şi academicianul Raoul Şorban s-a născut pe 4 septembrie 1912, la Dej, în familia pianistului şi compozitorului Guilelm Şorban, autorul cântecelor "Mai am un singur dor" şi "Pe lângă plopii fără soţ", pe versurile lui Eminescu.
A studiat pictura și muzica în Italia (la Conservatorul "Giuseppe Verdi" din Milano), Austria și Germania, între 1930 și 1934. A studiat apoi Dreptul la Universitatea din Cluj. Între timp a avut expoziții de pictură, în diverse saloane de artă, la Baia Mare, Cluj şi București. În 1938, a devenit asistent de Istoria Artei la Universitatea din Cluj.
După Dictatul de la Viena, Transilvania de Nord a fost anexată de Ungaria, iar el a decis să rămână la Cluj și a fondat Editura Românească din Ardealul de Nord, unica editură care a reușit să funcționeze în acea perioadă în regiune. Totodată, a scris o serie de articole pentru ziarul în limba română "Tribuna Ardealului" (ca secretar de redacție). A fost arestat în 1942 de autoritățile maghiare, întemnițat și obligat să lucreze în detașamentele de muncă forțată.
În perioada 1940-1944, a călăuzit ilegal, în condiții foarte riscante, mii de evrei peste granița vremelnică dintre Ungaria și România, prin pădurea Făget, de pe dealul Feleacului de lângă Cluj, care fie au intrat în Regatul României, pentru a se salva, fie au reușit să emigreze în Palestina, prin România. Această activitate, dusă în contextul politic complicat al acelor vremuri, a fost motivul pentru care a primit titlul și medalia de "Drept între popoare", acordate de Institutul "Yad Vashem".
În mai 1944, s-a întors la București, unde a fost integrat în structurile guvernului.
În 1948, a fost evacuat din satul natal, iar proprietățile i-au fost confiscate de statul român.
După revenirea Transilvaniei de Nord la România, Șorban s-a mutat înapoi la Cluj. Între 1946 și 1948, a condus Conservatorul de la Cluj și, începând din 1948, Institutul de Artă din Cluj (până în 1949). Regimul comunist l-a dat afară din funcții, ceea ce l-a forțat să-și câștige existența ca zugrav. În 1952, Securitatea l-a arestat și a fost închis până în 1955, fără proces.
În 1956, i s-a permis din nou accesul în mediul academic. A publicat la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, fiind readmis ca profesor la Universitatea București (1965) și Institutul de Artă "Nicolae Grigorescu" din București (1968).
A încetat din viață pe 19 iulie 2006, la Cluj.
