Hugh Glass a fost unul dintre cele mai solicitante personaje pe care Leonardo DiCaprio le-a interpretat vreodată, dar și singurul care i-a adus un Oscar. Nominalizată la 12 premii Oscar și recompensată cu trei (pe lângă cel mai bun actor în rolul principal, pentru regie și imagine), superproducția "The Revenant" a lui Alejandro Iñárritu a fost o adevărată provocare pentru echipa de filmare, prin zăpezile din Canada. Inclusiv pentru protagonistul Leondardo DiCaprio, care nu s-a dat în lături de la face mai multe lucruri nebunești, de-a dreptul, scrie ProCinema.
"Pot numi 30 sau 40 de secvențe care au fost dintre cele mai dificile lucruri pe care a trebuit să le fac vreodată. Fie că e vorba de a intra şi a ieși din râuri înghețate sau de a dormi în carcase de animale ori ceea ce am mâncat pe platoul de filmare", a spus DiCaprio despre munca sa la filmul epic despre supraviețuire.
Leonardo DiCaprio, de trei ori nominalizat la Oscar, explică de ce a mâncat un organ nefiert de animal, când putea, de pildă, să muște dintr-unul făcut din jeleu. Ei bine, îngrijorat fiind de faptul că un așa-numit "ficat fals" nu va arăta autentic, DiCaprio s-a oferit voluntar să mănânce ficat de bizon. De-aici, a început o adevărată aventură, căci, pe lângă provocarea de a găsi un ficat de bizon adevărat, producția a trebuit să obţină de la echipa lui de avocați și agenți permisiunea să hrănească unul dintre starurile de cinema cele mai valoroase de la Hollywood cu un organ crud de animal potențial bolnav. "Partea cea rea este membrana din jurul lui... E ca un balon. Când muști din ea, explodează în gură", a declarat DiCaprio.
Ulterior, regizorul a inclus scena în cadrul final al filmului. "Când vizionaţi filmul, veți vedea reacția mea, pentru că Alejandro a păstrat-o. Spune totul. A fost o reacție instinctivă", a dezvăluit DiCaprio. "Fără ea, poate că el nu ar fi ajuns la adevăr", a spus Iñárritu despre opțiunea nebunească a starului.
În cele din urmă, actorul chiar s-a îmbolnăvit, dar nu din cauza consumului de ficat crud de bizon, ci din cauza condițiilor meteo, care i-au provocat hipotermie. "Am făcut gripă de câteva ori, de-a lungul filmărilor", a povestit DiCaprio, care a mai recunoscut şi faptul că la fel de nebunesc i s-a părut și faptul că a dormit în carcase de animale pentru interpretarea sa de Oscar.