Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"
Deseară... vin să-ţi spun că-i bună seara/ când sunt şi stau la tine... şi-ţi arăt
cât de frumoasă-i zodia fecioarei/ departe şi ferită de prăpăd
fiindcă-mi trece pacea şi iubirea/ prin fel... deseară mă înalţ şi vin
(lunatec) să-ţi scot ochii la plimbare,/ încet şi-n veacul veacului... Amin!
Ştii bine - eu ţi-am zis (în tot de-a una)/ despre tristeţea ochilor închişi -
nu poţi să stai aşa, cu întuneric,/ pe/sub lumina floarei din caişi,
fiindcă tu eşti cea care (s)-aprinde/ şi-(i) dă seminţei rost, rostire, sens -
ş-apoi, chiar tu, parol, înaltă doamnă,/ să nu (te) vezi pe/lângă sana mens?!
Ş-am să te plimb... ş-am să-ţi aşez pe iris/(fâl-fâl, fâl-fâl) atingeri de sărut,
ş-o să vedem, plăpândă licărire,/ prin tot di/stinsul nostru nevăzut!
Acum, e gata... s-a făcut deseară.../ deschid... închid... adio... tuturor -
mă sui la tine, steauă a fecioarei...!/ [nu-i greu... parcă-n dormire (mă) cobor!]