Prăjitură cu dovleac, ușor de preparat

Prăjitură cu dovleac, ușor de preparat
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cunoscut ca legumă de toamnă, dovleacul are nenumărate beneficii pentru sănătate. Bogat în vitamine precum A, C și E, dar și în antioxidanți, dovleacul sprijină sănătatea pielii, a ochilor și imunitatea. Este sărac în calorii, dar plin de fibre, ceea ce îl face ideal pentru o dietă echilibrată.

În România, printre cele mai des întâlnite soiuri de dovleac se numără dovleacul plăcintar, cunoscut pentru pulpa sa dulce și consistentă, și dovleacul turcesc, cu o textură mai fină și o aromă subtilă.

Prăjitura pe care v-o prezentăm este ușor de preparat și foarte pufoasă, ideală pentru orice ocazie. Dovleacul copt îi adaugă o dulceață subtilă și o textură fragedă.

Ingrediente: pentru umplutură: 500 grame de dovleac (copt și pasat), 150 grame de zahăr, 2 ouă, 100 ml de ulei, 1 linguriță de esență de vanilie, 1 linguriță de scorțișoară, 1/2 linguriță de nucșoară (opțional), 1/2 linguriță de sare; pentru aluat: 200 grame de făină, 1 plic de praf de copt, 50 grame de nuci măcinate (opțional).

Mod de preparare: Coace dovleacul întreg sau tăiat la cuptor la 180 de grade, timp de 30-40 de minute, până devine moale. Lasă-l să se răcească, apoi pasează-l. Într-un bol, amestecă dovleacul pasat cu zahărul, ouăle, uleiul, esența de vanilie, scorțișoara, nucșoara și sarea. Amestecă bine până devine o compoziție omogenă.

Într-un alt bol, amestecă făina cu praful de copt. Adaugă amestecul umed de dovleac și nucile măcinate, amestecând ușor până la omogenizare.

Toarnă compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și nivelează suprafața. Coace la 180 de garde, timp de 30-35 de minute sau până când prăjitura este rumenită și trece testul cu scobitoarea. Lasă prăjitura să se răcească complet, înainte de a o tăia în pătrate sau triunghiuri.

Citit 1097 ori Ultima modificare Duminică, 19 Octombrie 2025 12:01

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.