Cariere. Gheorghe Petraşcu, expresia perfectă a stilului naţional

Cariere. Gheorghe Petraşcu, expresia perfectă a stilului naţional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pictorul şi academicianul Gheorghe Petraşcu s-a născut pe 1 decembrie 1872, la Tecuci.

A urmat studii la Universitatea Națională de Arte din București. La recomandarea lui Nicolae Grigorescu, a primit o bursă în străinătate, mai întâi la München, apoi la Paris, studiind la Academia Julian și lucrând în atelierul lui Bouguereau (1899-1902).

În 1900, a avut prima expoziţie personală, la Ateneul Român, în cadrul căreia a prezentat 60 de lucrări, fiind remarcat de scriitorii Barbu Delavrancea şi Alexandru Vlahuţă, care i-au cumpără câte o pictură.

În 1901, alături de alţi tineri veniţi să studieze la Paris, Ipolit Strâmbulescu, Ștefan Popescu, Arthur Verona, Kimon Loghi, Nicolae Vermont, Frederic Storck și Ștefan Luchian, a pus bazele Societăţii „Tinerimea Artistică”. În 1916 a făcut parte dintre expozanții de la Galerie Artistique de Independence Roumaine.

În 1918, a început să lucreze gravură în metal, în 1930 a participat la Expoziția de artă românească modernă de la Bruxelles, Haga și Amsterdam, iar în 1935 a participat la Expoziția internațională de la Bruxelles.

A impresionat prin forţa expresivităţii din peisaje şi scene de interior şi prin cromatica folosită, ce susţine un tip de concreteţe a realului. Dintre lucrările sale amintim: „Interior la Târgovişte”, „Autoportret”, „Interior cu fotoliu roşu”, „Casă din Câmpulung”, „Peisaj din Vitré”, „Natură moartă cu tingire”, „Natură moartă cu vase şi cărţi”, „Toledo”, „Odaliscă”, „Iarna”, Floarea soarelui”, „Femei la scăldat”, „Anemone” ş.a.

A avut numeroase expoziţii personale, la Ateneul Român şi „Căminul Artei”, culminând cu două retrospective la „Sala Dalles”, în 1936 şi 1940. În anii 1924, 1938 şi 1940, a participat la Bienala din Veneţia.

Pe 27 mai 1936, a fost ales membru titular al Academiei Române, fiind primul artist vizual devenit academician, după Nicolae Grigorescu, iar pe 12 august 1948 a devenit membru onorific al acestui for.

A primit Marele Premiu al Expoziţiei Internaţionale de la Barcelona (1929) şi al celei de la Paris (1937). De asemenea, în 1932 a fost distins cu Legiunea de Onoare a Guvernului francez.

În cadrul licitaţiilor de artă, operele lui Gheorghe Petraşcu sunt printre cele mai bine cotate. Astfel, în 2008, pictura „Toledo - Podul Alcantara”, s-a vândut cu 61.971 de euro, iar „Femeie pe balustradă” a fost adjudecată pentru 57.639 de euro.

A încetat din viață pe 1 mai 1949, la Bucureşti.

Citit 30 ori Ultima modificare Duminică, 30 Noiembrie 2025 17:51

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro