Femei în lumea bărbaţilor
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Femei în lumea bărbaţilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Anul acesta ne-am decis să scriem despre femeile care, în viaţa de zi cu zi, pe lângă a fi mame, fiice, soţii sau prietene, practică meserii numite generic… bărbăteşti * Nu am reuşit să cuprindem toate meseriile, dar am găsit câteva doamne şi domnişoare îmbrăcate în uniformă, care lucrează cot la cot cu bărbaţii *

Statisticile spun că femeile sunt mai prost plătite decât bărbaţii, în meserii asemănătoare. Asta însă nu le-a împiedicat pe doamne şi domnişoare să practice meserii catalogate de societate drept "bărbăteşti". Am stat de vorbă cu câteva femei care lucrează în domenii în care preponderenţi sunt bărbaţii. De ce au ales aceste meserii, cum au fost ele privite de colegi şi de lumea din jur şi care sete secretul reuşitei lor în munca alături de bărbaţi sunt doar câteva aspecte pe care am încercat să le clarificăm cu doamnele şi domnişoarele  intervievate de noi.

Agent principal… actele la control
Şoferii gălăţeni au ocazia să o vadă în trafic. Ba chiar să fie opriţi de ea şi să-i prezinte actele. A moştenit meseria de poliţist din familie şi este foarte mândră de ea atunci când se prezintă: agent principal Andreea Crişan Mardare. „Este o meserie îndrăgită din familie. Bunicul meu a fost poliţist, la fel şi tatăl meu. Am crescut cu uniforma în casă şi am îndrăgit-o de mic copil. La început am lucrat la Ordine publică. Ulterior am ajuns la Poliţia Rutieră. Alegerea a fost foarte simplă. La Rutieră lucrez în primul rând cu oamenii. Am contact direct cu omul, sunt în primul plan al Poliţiei. Nu neapărat să îl sancţionez, ci şi să-l îndrum. Atunci când omul are nevoie de o informaţie apelează în primul rând la un poliţist”, îşi explică Andreea alegerea. Agentul principal Andreea Crişan Mardare a intrat în Poliţie în 2006. La început i-a fost greu, dar cu timpul totul a intrat în normal. „La început am fost privită cu reticenţă. Am fost trimisă şi la cratiţă, şi acasă sau într-un birou unde să nu mă vadă nimeni. Acum însă toată lumea s-a obişnuit. Sunt mulţi cei care apelează cu mai multă încredere la femei. Majoritatea colegilor mei sunt bărbaţi. Este mult mai simplu să lucrez cu ei. Nu ştiu cum este să lucrezi cu femeile, dar aici mă simt protejată. Nu pot să spun că e o protecţie exagerată, pentru că lucrez cot la cot cu ei. Ies în trafic şi la -20 de grade şi la +30. Asta îmi este meseria şi o practic cu mare drag”, susţine Andreea.

În sistemul penitenciar
Tot familia a fost cea care i-a insuflat şi Mădălinei Tănase dragul de meseria pe care o practică. Mădălina este gardian la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi şi lucrează în sistemul penitenciar de doi ani de zile. Are 24 de ani şi vorbeşte cu drag şi cu zâmbetul pe buze despre meseria pe care şi-a ales-o. „Fratele meu lucrează în Penitenciarul Galaţi şi de aici şi dorinţa mea de a intra în sistem. Prima experienţă a fost cea din practică. A fost un şoc atunci când am ajuns la Penitenciarul Gherla. Grilajele erau deschise, la Gherla fiind regimurile deschis şi semideschis, iar deţinuţii erau pe holuri. După terminarea studiilor, am rămas pentru un an de zile acolo. Între timp am început să mă obişnuiesc şi să îmi placă. Am învăţat să îmi fac meseria cu răbdare şi să îi înţeleg pe cei aflaţi după gratii. Dacă le respecţi drepturile şi îi tratezi cum trebuie, ai parte de respect şi din partea lor”, povesteşte Mădălina. Fratele ei nu a sprijinit-o la început pentru că ştia ce presupune meseria. Dar, cu timpul, a trebuit să accepte şi să îşi ajute sora. „Fratele meu mi-a spus că asta nu este o meserie pentru mine, dar nu îmi pare rău că am ales această cale. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş opta pentru aceeaşi meserie. Colegii mei sunt minunaţi. M-au ajutat de fiecare dată când am avut nevoie, m-au învăţat lucruri pe care nu ni le-a spus nimeni în şcoală. Mă simt mai protejată şi îmi place să lucrez alături de ei. Acum lucrez la sectorul de vizită şi am contract permanent cu oamenii, ceea ce m-a şi atras la această meserie ”, ne-a spus Mădălina.

Să trăiţi!
Mihaela Crişan lucrează de un an şi jumătate alături de mulţi bărbaţi. Uniforma de jandarm pe care o poartă zilnic îi dovedeşte că face ceva special, aşa cum şi-a dorit încă de pe vremea liceului. „Când eram la liceu îmi doream să fac o facultate specială. Mulţi dintre colegii mei au ales Dreptul sau ASE-ul. Eu am vrut să fac ceva aparte. Aveam prieteni la Academia de Poliţie şi, după ce am stat de vorbă cu ei, am decis să urmez această cale. Părinţii mei s-au bucurat mai mult decât mine atunci când am intrat în sistem”, povesteşte Mihaela. Sublocotenentul Mihaela Crişan este comandant de grupă în cadrul Detaşamentului 1 Mobil Jandarmi Galaţi. Are în subordine 14 bărbaţi şi o femeie. Face teren, intervine în situaţii conflictuale şi răspunde prezent ori de câte ori este nevoie de ea. „Trebuie să recunosc că nu este uşor să lucrezi cu bărbaţii. Trebuie să fii foarte hotărâtă şi să ştii ce vrei ca să le poţi dovedi că eşti egalul lor. M-am bucurat de sprijinul colegilor mei în multe situaţii. Munca mea reprezintă de fapt munca echipei mele. Misiunile noastre nu sunt individuale, lucrăm cot la cot cu bărbaţii. Pe stradă, bărbaţii sunt mai curioşi atunci când ne văd, dar ne tratează ca pe orice persoană îmbrăcată în uniformă”, spune Mihaela, care recunoaşte că speră ca urmaşii ei să îi îmbrăţişeze meseria.

Prevenirea situaţiilor de urgenţă
Şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi lucrează femei. Este adevărat că nu am văzut încă femei la stins incendii, dar rolul lor este foarte important în cadrul Inspectoratului. Căpitanul Anca Popa, una dintre femeile de la ISU Galaţi, lucrează de patru ani de zile la departamentul de prevenire. „Am fost ingineră în Combinat. Fac parte dintr-o familie de ingineri. Am simţit, la un moment dat, că trebuie să fac o schimbare. Am ştiut de la început că voi lucra cu oamenii şi asta m-a atras foarte mult. Familia m-a susţinut în alegerea făcută. Pregătesc populaţia pentru diverse tipuri de evenimente nefericite. Pe lângă asta, la ordin, merg şi în controale. De exemplu, în perioada zăpezilor, am fost în control să văd dacă toată lumea îşi face treaba. Este o muncă alături de bărbaţi şi, de ce să nu recunosc, suntem tratate puţin diferit. Asta până în momentul în care trebuie să mergem la intervenţii. Atunci devenim egali”, ne-a explicat Anca Popa.

Femeile în uniformă sunt mândre de meseriile lor. Lucrează alături de domni şi se simt protejate. Le sfătuiesc pe toate doamnele şi domnişoarele care doresc să practice o astfel de meserie să îşi urmeze pasiunea, chiar dacă la început va fi puţin mai greu. Astăzi, de ziua lor, cu siguranţă vor avea parte de un tratament aparte. Noi, echipa "Vieţii libere", le dorim, atât lor, cât şi celorlalte femei o zi frumoasă şi „La mulţi ani” de 8 Martie.


În luptă cu greutăţile - 8 Martie în cantonament
Una dintre disciplinele sportive care este percepută de majoritatea oamenilor drept una destinată doar bărbaţilor este cea a halterelor. În realitate, sunt tot mai multe reprezentante ale sexului frumos care practică acest sport, întrecerile feminine nelipsind din programul marilor competiţii: campionate mondiale, europene sau jocuri olimpice. Printre ele se află şi gălăţeanca Elena Andrieş, care este deja o adversară de temut pentru sportivele din toată lumea, deşi încă nu a împlinit 18 ani. Sportiva care are în palmares 15 medalii de aur şi argint cucerite la campionate europene şi mondiale de juniori şi tineret a mărturisit că niciodată nu s-a simţit ca o intrusă într-un sport al bărbaţilor. „La sala de antrenament nu e nicio diferenţă între noi şi băieţi, iar la competiţii nici atât. Nici prietenii şi nici colegii de şcoală nu m-au privit ca o fată neobişnuită, care face un sport bărbătesc”, a spus campioana.
La haltere a ajuns întâmplător, fiind remarcată de antrenorul Costel Dimofte pe o uliţă din comuna brăileană Tudor Vladimirescu, în timp ce căra două găleţi cu apă. „Mi-a spus să mă duc la sala de haltere. A zis că pot deveni sportivă de performanţă dacă sunt serioasă şi mă ţin de treabă. A fost clipa care mi-a schimbat destinul. Mă atrăgea handbalul, dar imediat după ce am intrat în sala de haltere am uitat de minge", îşi aminteşte Elena Andrieş. Deşi se află încă la vârsta junioratului, sportiva al cărei vis este să ajungă medaliată olimpică va încerca să dea lovitura la Europenele de seniori, care vor avea loc luna viitoare în Turcia. Pentru ea, 8 martie va fi o zi aproape ca oricare alta, doar că o prinde departe de casă, la Poiana Braşov, într-un cantonament extrem de lung, programat pentru aproape două luni, acolo unde se află alături de celălalt antrenor gălăţean de la lotul naţional de junioare, Mihai Nicolae. „Voi sărbători Ziua femeii în sala de antrenament. Performanţă fără sacrificii nu se poate. Sunt convinsă totuşi că maestrul (n.r. - antrenorul Mihai Nicolae) ne-a pregătit o surpriză şi vom simţi şi noi că este o zi specială”, a mai spus Elena Andrieş (Marian Căpăţînă)


Şofatul ca mod de viaţă
Manuela Mocleaşă a reuşit să se afirme într-o profesie care reprezintă în mod normal o încercare pentru cei mai mulţi bărbaţi: şoferia pe mijloacele de transport în comun, dovedind astfel că oricine poate face orice meserie îşi doreşte. Manuela Mocleaşă s-a angajat la Transurb în 1988 şi a fost, pe rând, şofer, mecanic de întreţinere şi lucrător la corpul de control al societăţii. Ceea ce i-a plăcut cel mai mult a fost însă şofatul. Asta face de mai bine de 14 ani şi a condus autobuze şi trolee. "La început a fost greu, dar m-am obişnuit repede pentru că bărbaţii cu care lucrez m-au acceptat fără probleme. Sunt optimistă, nu cedez uşor şi pot spune că sunt obişnuită cu greutăţile", povesteşte şoferiţa. Familia a susţinut-o în alegerea făcută şi, de ce să nu recunoaştem, soţul este foarte mândru atunci când vede parcările făcute de Manuela în faţa blocului. Nu s-a gândit nicio clipă să renunţe şi nici nu ştie ce altceva ar putea face. "Nu au zis nimic când le-am spus că voi conduce un troleibuz. Mi s-a părut normal să se întâmple aşa, pentru că şoferia este până la urmă o meserie ca oricare alta", afirma Manuela Mocleaşă. Nu de puţine ori a simţit privirea critică a gălăţenilor care circulă cu mijloacele de transport în comun. Dar experienţa în acest domeniu şi-a spus cuvântul: a dovedit ce poate şi vrea să le arate, în continuare, tuturor că meseria pe care o practică poate fi făcută de orice altă femeie. „Am fost trimisă şi la cratiţă sau mi s-au adresat diverse injurii, pentru că fie am pus o frână prea bruscă, fie că am luat curba prea tare. M-am obişnuit şi cu siguranţă cei care au călătorit cu mine ştiu ceea ce pot”, conchide Manuela.


Trei femei la Transurb

Cu siguranţă, mulţi gălăţeni au fost surprinşi când au văzut o femeie învârtind volanul uriaş al autobuzului sau al troleului cu care circulau. Femei au apărut şi la firmele de taximetrie sau pe maxi-taxi. La societatea gălăţeană de transport în comun sunt trei femei angajate ca şoferiţe pe autobuz sau troleu. Le felicităm că au reuşit să lucreze într-o lume a bărbaţilor.


Fac ordine într-o lume de bărbaţi
În cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmerie Galaţi lucrează 12 femei. Cinci dintre ele lucrează efectiv cu oamenii de pe stradă. Ele fac parte din detaşamentele mobile din cadrul IJJ şi merg, alături de colegii lor, prin oraş, pentru a supraveghea şi asigura liniştea gălăţenilor.


Citit 3955 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Martie 2012 20:22

1 comentariu

  • postat de flo
    Joi, 08 Martie 2012 09:13
    Vointa de a asculta , rabdarea de a intelege , taria de a sprijini , iubirea in a ingriji si a fi mereu acolo unde este nevoie ... Toate acestea sunt frumusetea femeii .
    .
    ,,LA MULTI ANI!", tuturor femeilor!
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.