Un norvegian vâsleşte pentru copiii dispăruţi

Un norvegian vâsleşte pentru copiii dispăruţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un fost fotbalist, Bjorn Heidenstrom, nu s-a putut opri din alergat odată cu retragerea. Nu l-a lăsat grija pentru lumea ce-o vede zi de zi în jur.  N-a vrut să devină din jucător un simplu spectator.

Întâi a făcut un an de zile pe bicicletă din Norvegia până în Africa de Sud. A ajuns la Cape Town, la  Campionatul Mondial din junie 2010, cu peste 1000 de tricouri strânse  de la binevoitori, pe drum. Din ele a făcut un tricou uriaş prin care să atragă atenţia lumii întregi asupra unei cauze nobile.

Anul acesta, a vrut să  intre şi mai adânc în vâltoarea implicării civice. A pornit pe 12 martie din Basel, Elveţia, să facă un traseu record, de peste 4000 de km, vâslind pe un caiac cu padele. A mers pe Rhine, apoi pe Main, pe canalul spre Dunăre şi în final a coborât pe bătrânul fluviu urmând să ajungă până în Bosfor.

Era s-o păţească de trei ori, să fie înghiţit de vârtejuri. De aceea crede că,  deşi mai scurt, drumul e mult mai riscant decât ce-a făcut cu bicicleta.

Astăzi, (joi, n.n) s-a oprit şi la Galaţi. E încântat că la Olteniţa l-a cunoscut pe Ivan Patzaichin, iar aici măcar l-au aşteptat doi pasionaţi de caiac-canoe.

"Din toate ţările prin care am trecut, în România, Dunărea are cele mai frumoase maluri. Fiindcă sunt naturale, aproape neatinse de om.  Şi fiindcă oamenii de pe ele sunt, poate, cel mai aproape de motivele călătoriei mele: solidaritate, implicare, ospitalitate, dorinţă de a ajuta. M-au adăpostit pescari în cortul lor când ploua,  mi-au dat să mănânc cel mai mare peşte, şi să beau cel mai bun vin", povesteşte Bjorn.  

"Vreau să atrag atenţia asupra miilor de copii care dispar anual, se pierd, sunt neglijaţi şi fug sau, cel mai rău, sunt răpiţi pentru a li se trafica organele. Călătoria mea  vrea să spună, că acest fenomen nu poate fi stopat fără implicare civică, solidaritate, uneori poate şi cu riscuri".

Puteţi afla mai multe despre Bjorn şi crezurile sale pe site-ul său www.bjornheidenstrom.com.

Citit 1921 ori Ultima modificare Joi, 31 Mai 2012 17:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.