* „Acum n-am timp, lasă-mă copile şi joacă-te singur!” * "Nu vezi că am treabă? Vorbim mai încolo!” * Potrivit estimărilor, circa 350.000 de copii au fost lăsaţi singuri de părinţii plecaţi la muncă în străinătate
„Eu sunt fată de medici crescută de menajeră”, a fost mărturia care l-a pus pe gânduri pe un celebru ginecolog gălăţean. A trebuit să recunoască însă că, în perioada copilăriei, gărzile, bolnavii, operaţiile, urgenţele i-au făcut pe cei doi medici, mamă şi tată, să fie mai mult la spital decât acasă. Şi atunci cea care avea grijă de copil era menajera, devenită membru cu drepturi depline al familiei. Trecând peste acest fapt de viaţă real, stimaţi părinţi, poftiţi la proba adevărului: cât timp le acordaţi pe zi copiilor dumneavoastră? Şi vi se pare destul?
Scenarii
„N-am timp acum!”, „Mami are treabă, joacă-te frumos singură”, „Tati e ocupat, hai să-ţi pun un film de desene animate”, „Lasă că vorbim mai târziu, ţi-ai făcut lecţiile?”, „Tu nu vezi ce fac? Nu mă deranja”… vă sună cunoscut? Sunt, într-un fel sau altul, variaţiuni ale aceleiaşi situaţii: părinţii nu mai au vreme de copii, sunt ocupaţi cu probleme nerezolvate de la muncă luate acasă, cu treburi gospodăreşti, cu fel de fel de lucruri şi nu mai au timp să vorbească, să se joace, să fie în compania copiilor lor. Dar la modul real! Mai precis copiii să fie în centrul atenţiei lor, nu invers, anexe ale propriilor programe. Vizite, musafiri, petreceri, ieşiri în oraş, cumpărături, comisioane, obligaţii… la care copiii sunt siliţi să meargă chiar dacă nu le place, se plictisesc, ori chiar nu e treaba lor să fie acolo. În România, e o realitate, nu părinţii îşi fac programul după copii, aşa cum se întâmplă de exemplu în Germania, ci invers, copiii sunt integraţi, pe cât posibil, în programul părinţilor. Şi cu cât creşte, cu atât copilul beneficiază de mai puţin timp din partea părinţilor, că doar „e mare, se descurcă!”.
La extremă se află ceva şi mai grav: circa 350.000 de copii rămaşi în România care au fost lăsaţi singuri de părinţii plecaţi la muncă în străinătate. În plus, se estimează că alţi 400.000 au experimentat, într-o perioadă din viaţa lor, plecarea unui părinte în străinătate. Iar o relaţie telefonică, pe internet, adică la distanţă între copil şi părinte, poate genera drame ireparabile: sinucideri sau pur şi simplu înstrăinări definitive. Scenariul „Acum n-am timp” am încercat să-l surprindem în continuare.
Elena, învăţătoare: „Mami, tati, cât de mult mă iubiţi?”
"Sfătuiam copiii, ca atunci când mami sau tati le spun că nu au timp de ei, să-i întrebe cât de mult îi iubesc. Replica asta a dat roade în multe situaţii, dar am fost şi trasă de «urechi» câteodată”, ne-a mărturisit doamna Elena, învăţătoare pensionară.
Ca mamă, a fost şi este foarte apropiată de fiica ei, astăzi un medic foarte bun. Atât în familie, cât şi la catedră, doamna Elena şi-a împletit experienţa de pedagog cu înţelepciunea de părinte. Susţine cu tărie că nimic nu este mai important decât copiii şi că părinţii nu trebuie să piardă nicio etapă din creşterea lui. Îşi aminteşte de un film făcut de BBC, care spunea că grija pentru copil e bine să înceapă înainte de conceperea acestuia şi avertiza că fiecare etapă ignorată, după naştere, va rămâne ca un handicap pentru cel sau cea mică. „Cu cât un părinte petrece mai mult timp împreună cu al său copil se creează o legătură de suflet şi dispar barierele. Este esenţial să-i spui seara poveşti, să-l ajuţi la lecţii, să te joci cu el, să-l lauzi de fiecare dată când face un lucru bine şi să-l încurajezi atunci când nu-i iese. Puţini sunt părinţii care mai au sau îşi fac timp pentru copiii lor. Adesea ei cresc singuri şi li se dezvoltă astfel o formă de autism indus.... Copiii nu au nevoie doar de hrană, jucării, haine, au nevoie de dragoste manifestată în forme diverse”, spune învăţătoarea.
Mamă şi manager de firmă: "Copilul e centrul universului"
"Orice mamă ştie că e foarte important să stea cu copilul, oricât de ocupată ar fi, oricât de solicitant ar fi jobul, copilul e centrul universului. Băiatul meu are acum 16 ani, e o vârstă la care are nevoie la fel de mult de părinţi, pentru că acum vorbim de comunicare, să îi supraveghezi viaţa socială, grupul de prieteni, să ştii ce dorinţe are, aspiraţii şi să încerci să-l ghidezi - cu abilitate, desigur - în viaţă. Sigur, când copilul e mic, îţi dedici lui cea mai mare parte a timpului, pentru că are nevoie de toată atenţia şi îngrijirea mamei. Dar şi la vârsta adolescenţei - atunci când independenţa şi personalitatea copilului sunt ca o bombă cu ceas - părinţii au un rol major, apropierea şi comunicarea sunt foarte importante. Oricât de ocupat ai fi, trebuie să îţi găseşti timp pentru copilul tău, altfel rişti ca într-o bună zi să te trezeşti că eşti un străin pentru el”, spune Alina, manager de firmă.
Căpitan Eugen Chiriţă: „Când nu sunt în misiune, sunt cu fetiţa mea”
Căpitanul Eugen Chiriţă, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă este, dincolo de salvator, tatăl unei fetiţe de numai doi ani. Cât timp reuşeşte să petreacă alături de copilul lui? Weekend-urile şi restul timpului în care nu este plecat în misiune sau pe câmpul de luptă cu focul, apa sau cu celelalte nenorociri. Îi place să meargă cu fetiţa în locurile de joacă, să fie cu ea. Încă nu a găsit un răspuns potrivit pentru momentul în care fetiţa îl va întreba de ce trebuie să lase absolut totul şi să plece în misiune atunci când urgenţa o cere. Mai are însă vreme să se gândească la asta.
Lecţia nemţească de educaţie - Părinţii germani îşi fac programul după copii
Majoritatea părinţilor din Germania îşi face programul în funcţie de activităţile la care trebuie să meargă copilul şi cu respectarea „ritualului de seară” (copiii trebuie să fie în pat la ora 20,00), spune Gabriela Palade, editor www.romaningermania.ro, un jurnal on-line realizat de jurnalişti români din diaspora. „Aproape orice copil neamţ (dar şi cei provenind din familii de străini, care doresc să se integreze) are activităţi extraşcolare – muzică, dans, pictură, balet (fetele), înot, fotbal sau alt sport etc. Uneori şi logoped. În plus, în timpul liber părinţii se întâlnesc cu alte familii şi aleg să meargă în locuri unde să existe şi activităţi pentru copii. Întâlnirile la locul de joacă sunt frecvente. Practic, părinţii îşi fac programul în funcţie de copii, iar seara ţin cont de faptul că la cel târziu ora 19,00 trebuie să ajungă acasă pentru „ritualul de seară” (citit, urmărit/ascultat o poveste de seară, spălat etc) , având în vedere că 20,00 este ora de culcare pentru copii (cel târziu 20,30)”, spune Gabriela Palade. Din experienţa proprie ştie că atunci când este crescut astfel, copilul te întreabă zilnic: „Ce program avem astăzi?” iar apoi ştie singur că dacă este marţi este balet, joi muzică etc. Locurile de joacă în Germania sunt nu foarte frumos colorate sau decorate, însă acolo se poate face sport, iar copiii ajung acolo aproape zilnic, nu doar în week-end sau de sărbători!
Mama şi tata participă şi ei!
„Părinţii germani se implică activ în multe dintre activităţile copiilor. De pildă, există cursuri de muzică pentru micuţi la care părinţii participă activ, adică dansează şi cântă, iar copiii îi imită. La fel şi la dansuri, dacă vreun copil este mai reţinut şi nu vrea să meargă singur, părintele care îl însoţeşte va executa şi el, graţios, paşii de dans” spune jurnalista. Revelioane şi petreceri noaptea nu există pentru copii! „Părinţii care doresc să meargă seara la teatru, restaurant sau petreceri îşi lasă micuţii în grija altcuiva - prieteni de familie sau bone. În nici un caz nu vor lua copiii după ei! Aşadar, petrecerea revelioanelor sau a onomasticilor (noaptea!) nu există pentru copiii germani şi nici pentru străinii care şi-au adaptat programul după obiceiurile ţării”, a subliniat Gabriela Palade.
Crescuţi de cine apucă - „Orfanii albi” ai imigrării
Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de Asociaţia Românilor din Italia (ARI), în total, din 5 milioane de copii români, 750.000 au fost lăsaţi în ţară de proprii părinţi plecaţi în lume în căutarea norocului. Se calculează că în România sunt cel puţin 40.000 de copii care au părinţii plecaţi la muncă la Roma. De aceea, de 1 iunie, a avut loc o dezbatere pe tema „orfanilor albi” în care s-a discutat despre răul provocat de separarea familiilor: părinţii pleacă la muncă şi îşi încredinţează copiii rudelor sau prietenilor. Aşa-numiţii "orfani albi" cresc departe de părinţi şi sunt expuşi riscului de a ajunge în situaţii de degradare, violenţă sau extremă singurătate. De exemplu, la Roma sunt sute de românce, care deseori muncesc ca îngrijitoare pentru bătrânii italieni sau pentru copii şi persoanele cu handicap din Italia. Iar femeile, mamele trebuie să fie ajutate pentru a putea menţine legăturile cu familia din ţara de origine. Nu putea fi neglijat unul dintre cele mai importante şi mai grave aspecte ale separării şi depărtării părinţilor de copii: gesturile extreme pe care ajung să le comită minorii – sinuciderile. În opinia preşedintelui organizaţiei "Salvamamme”, Grazia Passeri, un prim pas ar trebui să fie formarea părinţilor, pentru un raport mai atent la distanţă, capabil să înţeleagă primele semnale ale unei stări de rău şi să poată să intervină rapid…
