Drumul iniţiatic al shopping-ului

Drumul iniţiatic al shopping-ului

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

„Mamă, cum de nu ne opreşte…?”. Mama îmi arată discret maşina Poliţiei. Respir adânc, număr câteva oi creţe, rostogolesc preventiv ochii spre bord: tot 80 de kilometri pe oră îmi arată, cu toată frâna.

Trec (la fel ca maşina din faţa mea, deci, da, am o scuză) pe lângă echipajul de Poliţie. Mă întorc mimând seninătatea, în timp ce creierul îmi calculează cu câte întârziere îmi poate veni amenda acasă: „Sunt nişte oameni buni, mamă! De-aia nu ne opresc!”. Metro se vede la vale, shoppingăreala poate să înceapă…

Paradoxal, mâţele zgârie

„Tu ştii că eu nu sunt cu shoppingul”, zâmbeşte isteţ mama. Încuviinţez repede din cap şi mai trag o gură de cafea. „O pisică…?”. Mămica uită ca la comandă de problema cumpărăturilor: i-l plasez pe Obama, motanul redacţiei, în braţe şi discuţia se relaxează.

Sărim din telefoane mobile în laptop-uri la care nu ne pricepem, din haine scumpe în hârtie igienică cu ciucuri pe margini, din poveşti cu pisici în poveşti cu alte pisici. „Asta zgârie!”, pârăşte mama motanul.

Descumpănită, mâţa aşteaptă încurajări. „N-are nici coadă, dar noi nu îl criticăm atâta”, explic, iar mami trece din nou la iubire fără frontiere.

Da, doamnă!

„Nu mai fumezi! Gata, mergem!”, sunt informată în timp ce mama mă împinge de la spate. Ies din redacţia golită de oameni şi ne aruncăm în maşină. „La Orange, da?”, spune jumătatea feminină a părinţilor mei şi dacă nu aş fi cunoscut-o mai bine aş fi jurat că la fel vorbeşte şi cu şoferii de taxi…

Nu greşeam – vorbeşte impecabil cu oricine, spune „doamnă” sau „domnişoară” şi la mucoasele de grădiniţă, îl foloseşte pe „dumneavoastră” fără discriminare şi zice „mulţumesc” la vânzători (Dumnezeule, ce figuri şocate au vânzătorii când o aud! Puţini îşi revin la timp să îi răspundă „cu plăcere”).

…cu o condiţie!

Fabuloasă, îmi povesteşte că viaţa nu poate fi suportată cu abonamentul actual de telefonie mobilă: nu are minute O*** suficiente, de alea naţionale nu mai vorbim - sunt mai puţine decât urşii panda din Galaţi, nu are sms-uri incluse, de ce trebuie să aibă numere favorite?!

„T. are un abonament foarte bun”, îmi face informarea. Aprob ruşinată (eu i l-am făcut, aşa că s-ar putea să am o idee). „Aşa vreau şi eu! De ce să am numere favorite? De ce să vorbesc după ora 8 mai ieftin? Îmi fac alt abonament, dar le spun angajaţilor de acolo: cu o singură condiţie…”.

Mă crispez fără să vreau, în timp ce mă umflă şi râsul: „Mama, facem un abonament bun, nu trebuie să punem condiţii”. Mămica mă crede. Ajungem. Înainte să înceapă mami definiţia abonamentului ideal, îi vând un pont angajatului: „Ştiţi, abonamentului lui T.! Şi doamna… vrea unul la fel!”. Biensur, s-a aranjat, mă credeţi nepricepută rău…

Şi ce?

După trei zile, seara. „Alo, ştii ce am văzut?”. „Nu, mamă, ce?”. „Abonamentul lui T. are doar X euro şi X minute şi X sms-uri! Nu este bun. Eu vreau abonamentul meu înapoi!”. O pauză; se aude râzând un pic jenată: „…alo? Se poate să-mi iau înapoi abonamentul”.

(Ştiţi senzaţia aia când îţi prinzi degetele la uşă şi nu poţi să ţipi, să plângi, să gesticulezi, doar plescăi ca un nenorocit de peşte, incapabil să emită sunete). „Nu, mami, nenea Franz, stăpânul lui O***, nu este prietenul meu din copilărie, să-i spun că lui mami meu nu-i mai place după două zile abonamentul!”. „A, dar ce? Te-ai supărat? Este un abonament foarte bun!”, mă îmbărbătează mama. „Am glumit”.

Dacă nu aş cunoaşte-o mai bine, aş zice că da, a glumit, dar pentru că este mămica mea – ce mai contează…?

Explicaţie foto: Obama, mascota redacţie, un motan demn de numele său.

Citit 903 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.