Trei cuvinte aud: vine marele Somn!...
(dinspre cel ne/ştiut şi bizar Anonim,
dinspre plus in/finit, dinspre minus finit)...
doar aşa învăţăm cât de mult veşnicim!
Vine marele Somn!... oare sunt ostenit?
oare merit să dorm cest adânc mai adânc
decât orice adânc? să visez cum că sunt
stângul ochiului drept, dreptul ochiului stâng?
Vine marele Somn!... vrei şi tu să te culci?
vrei şi tu să adormi lângă sufletul meu?
să visezi cum că eşti dreptul ochiului stâng,
stângul ochiului drept?... doi de tu, doi de eu?!
Vine marele Somn!... şi, de când îl aştept,
i-am citit şi i-am scris pur şi simplu, frumos:
eu ucid şi iubesc, eu iubesc şi ucid
cu pământul în sus şi cu stelele-n jos!
Vine marele Somn!... o fi bun? o fi rău?...
mă încearcă: sunt bun!... îl încerc... şi mă mir:
ce finit de/finit, ce plus/minus banal,
ce gol plin cu nimic şi umplut cu sictir!
Vine marele Somn, vreau/nu vreau! vine! n-am
încotro, mă supun, te aştept, mă înclin:
hai şi tu să vedem cât de mult veşnicim,
hai, descântă-mi de dor şi de leagăn... Amin!
