Cafeaua poate fi cauza atacurilor de panică

Cafeaua poate fi cauza atacurilor de panică
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cafeaua consumată zilnic reprezintă, pentru mulţi oameni, doza necesară de energie, fiind considerată un mod simplu şi ieftin de a face faţă oboselii, însă noi cercetări arată că efectele acestei substanţe asupra organismului sunt subestimate, putând fi o cauză a atacurilor de panică.

Potrivit cercetătorilor, cofeina este o substanţă psihoactivă extrem de puternică, informează dailymail.co.uk.

Consumată moderat, cofeina îi face pe oameni să se simtă bine. În exces, însă, efectul este neplăcut, iar în cantităţi foarte mari ar putea fi chiar fatală.

Consumul în exces de cofeină poate provoca efecte secundare precum tahicardie, transpiraţie şi anxietate acută. Cel din urmă efect secundar este, în mod deosebit, îngrijorător, pentru că duce la creşterea incidenţei stărilor de depresie şi îngrijorare.

Un adult din 20 suferă de anxietate, un sentiment de nelinişte sau teamă care poate fi uşor sau sever.

Impactul cofeinei asupra minţilor oamenilor nu este un subiect la care mulţi dintre consumatori să se gândească. Acea energie pe care o oferă cofeina alterează, însă, creierul.

Cofeina este neobişnuit de mobilă în corp, molecula mică ajungând la creier în doar 20 de minute, şi depăşeşte cu uşurinţă bariera hemato-encefalică. Odată ajunsă acolo, cofeina blochează absorbţia de adenozină, un neurotransmiţător care îi indică creierului momentul în care o persoană este obosită.

Acest truc simplu îi împiedică pe oameni să se simtă obosiţi, astfel că nicio sarcină nu pare de nerezolvat.

Dar cofeina are şi efecte fiziologice. Aceasta stimulează sistemul nervos central, astfel că se accentuează nivelul de vigilenţă, timpul de reacţie scade şi capacitatea de concentrare creşte. Tensiunea arterială creşte uşor, iar inima porneşte într-o cursă - toate simptomele asociate cu anxietatea.

Citit 1626 ori Ultima modificare Duminică, 09 Martie 2014 14:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.