GASTRONOMIE/ Bucătăria în Gambia, Ghana şi Guineea

GASTRONOMIE/ Bucătăria în Gambia, Ghana şi Guineea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cele trei state africane, aflate în trecut sub dominaţie britanică (Gambia şi Ghana), respectiv, franceză (Guineea), au în comun gustul pentru mâncărurile simple, bazate în principal pe vegetale şi fructele mării. Alături de carnea de pui, vită sau de porc spinos ori broască ţestoasă, asezonate din plin cu condimente puternice, ingredientele consumate zilnic le asigură locuitorilor acestor ţări o rezistenţă fizică deosebită şi un tonus de invidiat.

Gambia

Localnicii acestei ţări consumă în principal orez sau mei şi sorg. Dimineaţa se seveşte o gustare din fructe sau resturi din ziua precedentă, la prânz se serveşte o masă uşoară şi cina este masa principală. În mod tradiţional, bărbaţii mănâncă dintr-un vas comun (calabash), iar femeile şi copiii mănâncă separat. Când un băiat creşte şi stăpâneşte bunele maniere, se alătură mesei bărbaţilor.

Mâncarea principală se serveşte cu un sos de frunze, asezonat cu peşte uscat sau crustacee şi legume. În sezonul ploios există o mare varietate de frunze comestibile. În sezonul uscat se cultivă roşii, vinete, ceapă şi dovlecei. În majoritatea satelor se găsesc fructe de mango şi papaya. În zonele de vest se cultivă portocale, lămâi şi banane.

Carnea se consumă rar, la festivităţi mari. Pentru aceste ocazii se cresc găini şi capre. Fiecare grup etnic are bucătărie proprie. „Jola” au un fel din peşte (caldu) servit cu orez. Deoarece locuiesc în zone împădurite, „jola” folosesc foarte multe frunze şi fructe în mâncare. Un fel popular în Banjul este „fufu”, din cassava şi ulei de palmier. „Mandinka” au un fel numit „domoda”, din orez, un sos din legume şi o pastă de alune. ”Wolof” folosesc făina de mei aburită, cu pudră din frunze de baobab. Un fel preferat este „benachin”, în care toate ingredientele sunt preparate împreună. „Yassa” este carne de pui marinată cu zeamă de lămâie, oţet, ceapă, piper şi ulei. Carnea este apoi prăjită şi saramura caldă se toarnă deasupra. Peşte cu orez (cheb u jen), aromat cu usturoi, lămâie, piper şi bulion, este un fel popular în zonele urbane.

Ghana

Bucătăria în Ghana este savuroasă, cu arome puternice. În aproape toate felurile se folosesc piper, curry, ghimbir, usturoi şi ceapă. Felul naţional este tocana din alune, care poate include carne de pui sau vită. Alt fel obişnuit este sosul plava, o tocană de spanac şi carne. Principalele ingrediente sunt orez, mei, porumb, cassava, yam şi banane plantain. Fufu se face din plantain, cassava sau orez, fierte şi făcute pastă. Pe străzile oraşelor veţi găsi banane prăjite, alune, porumb cu bucăţi de cocos şi kebab de vită.

Guineea

Bucătăria tradiţională a Guineei este simplă şi gustoasă. Majoritatea mâncărurilor populare se centrează pe carne sau peşte, într-o tocană picantă. Ingredientele şi condimentele acestor tocane se găsesc în păduri şi apele mărilor. Două dintre cele mai populare feluri sunt unul din carne de pui cu sos de unt de arahide sau smântână, servit cu orez sau banane plantain fierte, iar celălalt din carne sau peşte pe grătar, cu seminţe de bostan zdrobite, înfăşurate în frunze uriaşe.

Alte feluri, mai simple şi nutritive, sunt "djomba", "mendjaa", "bocao" su "supa bitalif". Un fel consumat de toate grupurile etnice este "supa pepe", din carne sau peşte fiert cu ardei iute, sare, ceai african, roşii proaspete şi messep (frunze tropicale savuroase). Carnea de porc spinos şi de broască ţestoasă este considerată o delicatesă. Se consumă şi carne de maimuţe, însa acestea erau în pericol de dispariţie şi consumul lor a fost interzis de guvern. Moluştele sunt preferate atât de locuitori, cât şi de vizitatori. Porcul ţepos, broasca ţestoasă şi moluştele sunt mult mai mari în Guineea decât în alte ţări sau pe alte continente.

Multe restaurante din oraşe servesc feluri locale şi occidentale. Mâncarea este întotdeauna preparată proaspăt şi există puţine magazine care comercializează alimente conservate sau ambalate. În pieţe se găsesc alimente proaspete şi animale vânate în aceeaşi zi.

Citit 3816 ori Ultima modificare Vineri, 18 Aprilie 2014 14:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.