Senzaţii tari şi paranormal, Italia închiriază o insulă bântuită

Senzaţii tari şi paranormal, Italia închiriază o insulă bântuită
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poveglia este o insulită situată în nordul Italiei, între Veneţia şi Lido. Bucăţica de pământ înconjurată de ape are o istorie foarte lungă, fiind menţionată pentru prima dată în jurul anului 421, când un grup de oameni s-a refugiat acolo pentru a scăpa de invazia barbarilor. În 1379, când Veneţia a fost atacată, locuitorii au fost mutaţi, iar insula a rămas pustie până în 1645, când guvernul veneţian a construit cinci forturi pentru a proteja oraşul şi a controla traficul din lagună.

Poveşti cu fantome

Ai gândi că filmele au explicat foarte clar că e o idee proastă să cumperi o proprietate bântuită şi să încerci să o cureţi de spirite. Cu toate astea, guvernul italian speră că undeva în lume există cineva care nu ţine cont de aceste poveşti şi este dornic să închirieze insula pentru o perioadă de 99 de ani.

Poveştile au ca sursă de inspiraţie o molimă. În 1793, câteva nave au adus pe insulă un număr mare de bolnavi. Astfel, Poveglia a fost închisă pentru vizitatori şi a devenit o zonă de carantină. Majoritatea bolnavilor şi-au găsit sfărşitul acolo, lucru care a dat naştere unor poveşti cu fantome şi spirite neliniştite. Mai mult de-atât, în 1922, pe insulă a fost construit un azil de nebuni. Aparent, doctorul care superviza toată activitatea a fost adus în pragul nebuniei de sutele de fantome şi a început să-i supună pe pacienţi la lobotomii, după care s-a sinucis.

Cât de multe spirite ar fi... dacă ar fi

Conform atlasobscura.com, se spune că insula a găzduit aproximativ 160.000 de bolnavi şi că peste jumătate din solul insulei este alcătuit din rămăşiţe umane. Pe lângă aspectul macabru, Poveglia a mai fost şi o ascunzătoare pentru arme şi muniţii, folosită de Napoleon Bonaparte. Se pare că inamicii au descoperit acest aspect în cele din urmă şi pe insulă s-au dat numeroase bătălii în urma cărora au mai murit alţi oameni.

Insula a apărut în numeroase emisiuni care tratează fenomenele paranormale şi fantomele, dar nu a fost niciodată investigată în proporţie de sută la sută, ceea ce înseamnă că sunt mari şanse ca totul să izvorască din imaginaţia oamenilor. Cu toate astea, vânătorii de fantome susţin că locul este cu adevărat bântuit, având în vedere numărul foarte mare de persoane care şi-au găsit sfârşitul pe acel petic de pământ, unii dintre ei având chiar şi imagini pentru a susţine acest aspect.

Ce vrea guvernul italian

Deşi nu se vrea înstrăinarea terenului, guvernul italian speră să apară oferte de-a transforma azilul pentru bonavi psihic într-un hotel de lux, cu un contract de închiriere pe 99 de ani. Alte patru proprietăţi de pe insulă vor fi vândute, printre care se numără şi o mânăstire. Dacă nu luăm în considerare poveştile paranormale, insula Poveglia arată extraordinar de frumos şi ar fi un loc grozav pentru o vacanţă relaxantă.

Citit 2040 ori Ultima modificare Vineri, 25 Aprilie 2014 11:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.