Premiere la Teatrul Muzical: "Zâna păpuşilor" şi "Petrică şi Lupul", în memoria lui Trixy Checais

Premiere la Teatrul Muzical: "Zâna păpuşilor" şi "Petrică şi Lupul", în memoria lui Trixy Checais
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Premiera spectacolelor de balet pentru copii „Zâna păpuşilor” şi „Petrică şi Lupul” îi va încânta pe cei mici, sâmbătă, începând cu ora 19,00, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”. Artiştii şi-au propus ca, prin intermediul celor două poveşti, să îi aducă un omagiu marelui balerin şi coregraf Trixy Checais, întrucât anul acesta se împlinesc 100 de ani de la naşterea sa.

În spectacolul "Petrică şi Lupul” vor fi folosite costumele concepute de Trixy, precum şi coregrafia pusă la punct de artist. Conform spuselor Gabrielei Gegea, maestra de balet şi regizoarea proiectului, cele două poveşti vor fi îmbinate, iar rezultatul se va concretiza în 60 de minute de spectacol extrem de interesante şi pe placul copiilor.

Sunt respectate coregrafia şi costumele gândite de Trixy Checais

„Maestrul Trixy Checais a montat în anii '70 spectacolul „Petrică şi Lupul”, iar noi ne-am străduit să respectăm, în mare, vechea coregrafie, precum şi costumele concepute de maestru”, ne-a explicat Gabriela Gegea. În cealaltă poveste muzicală, acţiunea se petrece într-un atelier de păpuşi, visul oricărei fetiţe. Păpuşile dansează, pe rând, iar în final, Zâna păpuşilor, de care este îndrăgostit şi ucenicul meşterului din atelier, este declarată cea mai frumoasă.

Dumitru Checais, sau Trixy, aşa cum i-au spus colegii de şcoală, s-a născut la 22 decembrie, 1915, la Piteşti. În anii '50, regimul comunist i-a întrerupt cariera profesională, începută ca solist al Operei din Bucureşti, când a fost arestat şi condamnat la muncă la Canalul Dunăre-Marea Neagră, deoarece ar fi fost homosexual. După ce a fost eliberat, Trixy Checais s-a stabilit la Galaţi, unde a fost, până la sfârşitul vieţii, coregraf al Teatrului Muzical. Zeci de spectacole i-au purtat amprenta inconfundabilă de adevărat profesionist, exigent până în cele mai mici detalii. „Iubesc Galaţiul care m-a adoptat. Vă daţi seama că stau acolo de 23 de ani. O viaţă”, le mărturisea Trixy prietenilor săi.

La premiera spectacolelor de sâmbătă sunt invitaţi şi balerini din garda de aur a Teatrului Muzical – Venera Zavulovici, Gina Fierăscu şi Ion Lazăr.

În spectacolul "Zâna păpuşilor", Viorel Huru va intra în pielea maestrului păpuşar, Tanţa Micu va fi ucenicul, iar zâna păpuşilor va fi Florentina Ştefan. Personajele principale din cea de-a doua piesă, sunt Bogdan Pîrvu/Aurelian Ciobotaru (Petrică) şi Sorin Bălan/Paul Adămiţă (Lupul).

Citeşte şi:

Festival Naţional al Cărţii, de marţi până sâmbătă la Galați

Gălăţeni care au uimit lumea - Trixy Checais

Citit 1471 ori Ultima modificare Vineri, 23 Mai 2014 16:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.