Metodă INGENIOASĂ prin care un gălăţean şi-a rezervat LOCUL DE PARCARE

Metodă INGENIOASĂ prin care un gălăţean şi-a rezervat LOCUL DE PARCARE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Este bine cunoscut faptul că locurile de parcare sunt o problemă cu care se confruntă aproape fiecare şofer din oraş. Cu toate că Primăria a promis că în viitor va încerca să rezolve problema şi să amenajeze parcări pentru cât mai multe maşini în cât mai multe cartiere din Galaţi, până atunci mai e cale lungă. Astfel, şoferilor nu le rămâne decât să îşi ocupe un loc de parcare cum pot.

În această situaţie, putem afirma cu toată certitudinea că gălăţenii noştri încearcă să fie cât mai inventivi, atunci când vine vorba de locul în care îşi parchează maşina. Şoferii încearcă să îşi rezerve locul pe care consideră că li se cuvine prin fel şi fel de moduri destul de ingenioase – fie că aşază navete în respectivul spaţiu sau că scriu pe asfalt că locul deja e luat, aceştia ţin cu dinţii de spaţiul de câţiva metri destinat parcării maşinii personale. Un gălăţean din Micro 18 a mai găsit o metodă pentru care merită puncte pentru creativitate. Din câte se poate observa în fotografie, acesta a strâns câteva sticle mari din plastic pe care le-a umplut cu apă pentru a le conferi greutate, apoi le-a aşezat în faţa scării, pentru a le arăta vecinilor şi nu numai că locul a fost deja rezervat pentru cineva. Ba mai mult decât atât, pentru un plus de seriozitate, gălăţeanul nostru a adăugat şi bandă roşie care interzice cu desăvârşire accesul în zona protejată cu atâta simţ de răspundere.

Citeşte şi:

Atenţie, şoferi! RESTRICȚII de trafic pe Faleza Superioară

Citit 3996 ori Ultima modificare Duminică, 22 Iunie 2014 17:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.