Băbeasca taninoasă, VINUL geto-dacilor/ Panseuri aşteptând culoarea verde în Piaţa Mare

Băbeasca taninoasă, VINUL geto-dacilor/ Panseuri aşteptând culoarea verde în Piaţa Mare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Piaţa, iată această agora mercantilă, locul în care te întâlneşti cu rudele de a şaptea spiţă, cu funcţionara de la finanţe care te mai ajută cu câte o treabă, cu croitorul familiei, cu poetul alcoolic care îţi cere bani de una mică etc. La trecerea de pietoni nu trebuie să tragi cu urechea ca să afli ce nerozii a mai făcut primarul, sau ce impozite absurde a votat consiliul local, sau ce cântăreaţă de muzică populară concertează la Casa Pensionarului. De regulă, este un loc bun să te întâlneşti cu celălalt, uneori fiziceşte şi brutal.
Astăzi nu ştim cine locuieşte în alveola stupului de lângă noi. E un monstru, un necunoscut, o insectă ale cărei mişcări şi sunete le intuim, doar, o ficţiune plecând de la detalii incomplete. Nu mai ştiu cine este aproapele meu. Dar el, fiinţa care locuieşte la doi metri de mine, rămâne necunoscut, o formă goală, un balon cu o faţă de abţibild. În Bucureşti am luat contact cu această formă a singurătăţii în mulţime. M-am simţit înfrânt, depersonalizat, umplut brusc doar de familiarul meu sine. În rest, nimeni altcineva.

Înapoi la realitate                               

Am aterizat iar în concretul gălăgios şi pitoresc al pieţei. “Să faci piaţa”, iată o ocupaţie care îşi pierde din polularitate. Poate tocmai îmbulzitul gregar îi înfricoşează pe unii, mulţimea pestriţă. La hypermarket e altă lume: între tine şi agasantul celălalt stă un cărucior solid din metal, e ca o armură, un scut energetic! Apoi, nu ştii dragă, mi s-a facut rău de la brânza aia de la ţărani! Acum cumpar numai bio, cu certificat ISO, ambalată, vidată, pasteurizată şi parafiltrată. Să bem cu toţii numai distilate tari, ca generalul nebun din Dr. Strangelove, nu care cumva sa aibă enzime, drojdii selecţionate etc. Toarnă cu sacul ăştia chimicale în vin, să mâncăm iaurt, e numai bun, sănătate curată. Ciudat că nimeni nu pare să înţeleagă că, deşi fără referinţe bibliografice pe etichetă, şi iaurtul conţine un întreg capitol din manualul de chimie alimentară.

Descriere pitorească a pieţei

Închipuiţi-vă doar foşnetul miilor de oameni, precupeţi vânzând orice de la mărar până la covoare, raci de Dunăre, conserve furate, camere video chilipir cu marca Soni, vin de mat, porumbei, roşii de Turcia 4,5 şi de Spania 6 lei, salata de pădure (da, există!), iepuri, şi, cu puţin noroc, ţigări de contrabandă, duzini de chibrituri din Iran şi tricouri chinezeşti, trei la 10 lei. Printre boxele noii hale iată una unde se vinde vin, dar nu de oricare, ci la trei sferturi. E de lux, se înţelege. O etichetă familiară, băbeasca neagră Vinia Iaşi. Pun mâna pe ea, îi citesc contraeticheta, de niciunde se înfiripă doi pensionari în jurul meu, întrebându-l pe vânzător ce-i aia din mana de la baiatu’. Băbească neagră? Sec! Sec, cum altfel, zice cu siguranţă de cunoscător precupeţul. E greu de găsit! E de la Bârlad! E de la mine de lângă Bălăbaneşti, de la Iana! I’auzi! E frumos acolo! Numai dealuri! Şi vii? Şi vii! Cat face? E 11 lei. Aha, 11 lei, dă din cap gânditor. La pensie, nea Ioane! La pensie să fie, nea Costică! Pun una deoparte!

Băbeasca

Şi ajung la vin: o culoare roşie rubinie strălucitoare. Nasul, destul de rustic, aduce a casă bătrânească, de lut, dar şi indicii extractive, cireaşă, vişină, coacăze roşii. Atacul e neobişnuit de taninos (pentru băbească), dar se pare că taninii s-au aglomerat ca pensionarii la reduceri, lângă intrare. Odată “devastat” palatinul, rămân note curate de bomboana juicy fruit. Ştiu că sună ciudat, dar e specificul băbeştii - râd de unul singur. Există şi un iz de scorţişoară, de lemn parfumat - probabil vinul a fost chipsuit. Finalul aduce aceeaşi dulceaţă surprinzător de persistentă şi note condimentate. E genul de vin roşu care datorită concentraţiei mici de tanin şi acidităţii mari ar putea fi îmbuteliat la lighean, direct din butoi, băut cu cana de tablă cât timp, ancestral, barbar şi total neeuropean, nea Costică incendiază paiele din jurul porcului.

Scurt istoric

Băbeasca neagră este un foarte vechi soi românesc de struguri răspândit în podgoriile din Moldova, în special în podgoria de la Nicoreşti. Sub numele de Rară neagră este o componentă importantă în cupajul celui mai faimos vin de Purcari, Negru de Purcari.
De-a lungul timpurilor şi în diferite podgorii, Băbeasca neagră a avut mai multe sinonime, fapt ce a dus la grave confuzii privind identitatea soiului. Era cunoscut sub numele de Crăcană la Odobeşti şi la pepiniera principelui Barbu Ştirbei de la Drăgăşani, Crangană la Panciu, Căldăruşe sau Căldăruşă la Iaşi, Rară neagră la Chişinău, Bucovăţ (Lăpuşna) şi de-a lungul Nistrului, Răşchirată, Crăcănată, Neagră băbească în alte podgorii româneşti.  În jurul anului 1950 denumirea de Băbească neagră, aşa cum se vindea la pepiniera Istriţa (Buzău), s-a generalizat în toată România. Denumirea Rară neagră se mai păstrează doar dincolo de Prut.
Rezultat al selecţiei populare, se presupune că vechimea lui este din perioada geto-dacilor. La începutul secolului XVII, vinul roşu de Nicoreşti (din soiul Băbească neagră) era elogiat de cardinalul Franţei, Richelieu. Se serveşte la o temperatură de 10-15 grade Celsius. Se consumă de preferinţă cu preparate din carne - pui fript sau la cuptor, frigărui, cotlet de miel sau friptură de viţel. Datorită conţinutului moderat de alcool şi acidităţii ridicate, vinurile din Băbească neagră se pretează pentru obţinerea unor vinuri spumante roze şi roşii, unice ca gust şi aromă.

Citit 1530 ori Ultima modificare Joi, 10 Iulie 2014 14:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.