VIDEO/ IDEI DE VACANŢĂ: Salina Turda – paradisul de sub pământ

VIDEO/ IDEI DE VACANŢĂ: Salina Turda – paradisul de sub pământ
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Salina Turda se găseşte în zona Durgău – Valea Sărată din oraşul omonim. Intrarea se făcea până în 2010 din strada Salinelor, dar în prezent se face printr-o poartă modernizată situată în centrul turistic. Începând cu 2010, salina a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din judeţul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional din România, fiind unul dintre locurile care ar trebui să se afle în cap de listă în topul locurilor din ţară pe care trebuie să le vezi înainte să mori.

Rămâi mască!

E greu de crezut că un astfel de loc poate exista în România, comparând cu celelalte locuri de acest gen din ţară. De pe salinaturda.eu aflăm că „Salina Turda constituie astăzi un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare. Starea excelentă de conservare a lucrărilor miniere şi a utilajelor utilizate la transportul sării, alături de grija cu care s-au efectuat lucrările de pregătire a salinei pentru a deveni obiectiv turistic, au făcut ca istoria şi legenda să se împletească armonios aici. Numărul tot mai mare de turişti, sosiţi din cele mai îndepărtate arii geografice pentru a vizita salina sunt o confirmare a valorii turistice şi istorice”. Şi pe bună dreptate! De fapt, locul este atât de apreciat, încât în martie, faimoasa revistă de ştiinţă Smithsonian a promovat Salina Turda într-un material amplu. Imaginile vorbesc de la sine, locul este fermecător!

Ce se poate face în subteran

Trebuie să vă luaţi ceva mai gros la voi, pentru că temperatura din subteran este relativ scăzută şi constantă: 11-12 grade Celsius. De-asemenea, umiditatea are variaţii minime, valoarea medie fiind de 73-80 la sută în funcţie de sala vizitată. Salina Turda este un loc foarte indicat celor care suferă de afecţiuni respiratorii şi ORL.

Pe lângă aspectul medical, locul oferă extraordinar de multe activităţi distractive. Organizată pe mai multe săli, Salina Turda oferă turiştilor şansa de a se da într-un carusel subteran, terenuri de basket şi golf. Dacă preferaţi să nu faceţi efort, ci pur şi simplu să vă relaxaţi, vă puteţi petrece timpul pe malul lacului subteran sau la spa (un centru modern în care s-au investit peste 2 milioane de euro).

Cum se ajunge şi cât costă

Distanţa este destul de mare, dar dacă dispuneţi de maşină personală lucrurile sunt simple, pentru că pe drum sunt foarte multe lucruri de văzut, ceea ce înseamnă că nu e musai ca aventura să fie plictisitoare.

Dacă nu aveţi maşină proprie, lucrurile se complică. Până în Turda, o cursă cu maxi-taxi din Galaţi costă minim 100 de lei. Nu este o sumă chiar atât de mare, dar drumul este parcurs în aproape 16 ore. Asta înseamnă că trebuie să împachetaţi nervii de oţel, o carte groasă, să vă încărcaţi bateria la telefon şi să vă pregătiţi de 16 ore nu tocmai plăcute. Evident că şoferul va face opriri pe drum, dar cu siguranţă nu vor fi pentru a observa împrejurimile.

Dacă aveţi rău de maşină, o alternativă ceva mai costisitoare ar fi să apelaţi la rutele CFR. Din păcate, conform site-ului mersultrenurilorcfr.ro, nu există vreo rută a operatorului feroviar care să vă lase în Turda. Aşadar, va trebui să ajungeţi mai întâi în Cluj. Fie că treceţi prin Bucureşti, fie că optaţi pentru ruta via Iaşi, biletul este aproximativ 147 de lei, iar călătoria durează aproape 15 ore. Din Cluj găsiţi extraordinar de multe curse către Salina Turda, preţul fiind de şapte lei. Distanţa este relativ mică, deci va trebui să mai aveţi răbdare încă 40-50 de minute.

Program de vizitare

Salina este deschisă publicului între orele 09,00 şi 18,00 zi de zi. Taxele nu sunt foarte piperate. Un adult va trebui să scoată din buzunar 20 de lei, un student (cu acte doveditoare) 10 lei, iar un pensionar va plăti 12 lei.

Citit 6178 ori Ultima modificare Vineri, 11 Iulie 2014 11:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.