Beaujolais este o regiune în care terroir-ul nu e un cuvânt gol, o regiune de o diversitate fantastică, dar cu atât mai subtilă cu cât 99 la sută dintre vinuri sunt roşii şi, mai mult!, sunt produse din acelaşi strugure-gamay (pe numele complet gamay noir a jus blanc). O zonă care-şi joacă existenţa între cantităţi enorme de "vin de merde", poşirci sau vinuţuri nepretenţioase şi expresii elevate, interesante, unele cu potenţial mare de păstrare. Zona produce anual, în medie, nu mai puţin de - citiţi şi vă cutremuraţi - 190 de milioane de sticle!
Date generale
Sub aspectul geografiei, zona se plaseasă undeva între Macon şi Lyon, mărginită la est de râul Saona şi în sud şi sud-est de râul Brevenne. De altfel, harta ataşată este destul de elocventă.
Din alte perspective, să amintim că solul regiunii este compus din gresie, argilă, roci calcaroase în sud, iar în partea nordică şist, granit şi quartz. Fapt interesant, dacă ne gândim că cele mai remarcabile vinuri provin din partea de nord a regiunii. Climatul este semi-continental cu influenţe temperate. Iernile sunt friguroase, primăverile ploioase, verile călduroase şi secetoase, având chiar şi obiceiul să se prelungească mult în toamnă.
Strugurele roşu-gamay îşi datorează denumirea localităţii omonime din regiunea învecinată Beaune. Ei bine, pe la 1360 acest strugure foarte productiv se răspândea tot mai tare în Burgundia, ameninţând plantaţiile cu mult mai elegantul pinot noir, totul culminând cu un decret din 1395 al lui Filip al II-lea, Duce de Burgundia, care a poruncit distrugerea culturilor cu gamay, varietate considerată ţărănească, deci prea puţin demnă de papilele sensibile ale nobililor. Zis şi făcut în mare parte din Burgundia, însă din fericire pentru mine, care n-aş fi avut azi ce să scriu, soiul a supravieţuit eroic, prin părţile mărginaşe cum ar fi mici părţi din Loara şi, desigur, din Beaujolais.
În prezent
Întorcându-ne în actualitate şi la regulile sale alambicate, să precizăm că sub aspectul denumirilor de origine avem un prim nivel, anume AOC Beaujolais. Această apelaţie e responsabilă de peste 50 la sută din producţia totală a podgoriei (10.000 de hectare), dar şi de marea majoritate a vinurilor de tip nouveau, care provin din regiune. După regulile republicate în 2011, un beaujolais AOC trebuia să aibă minim 10 la sută alcool, iar recolta maximă la hectar este de 60 hl.
Regulile devin mai aspre în cazul apelaţiei superioare - Beaujolais-Villages (6.000 hectare, 25 la sută din producţia totală), iar diferenţa dintre ele este dată de condiţiile pedo-climatice mai bune, în cazul ultimei, cât şi de recolta maximă permisă de 50 hl/hectar.
Vârful piramidei
Cru-urile Beaujolais (25 la sută din producţia totală) sunt situate în vârful piramidei, fiind zece la număr. Există multe opinii în legatura cu ele, dar în genere mai toţi autorii sunt de acord ca pe lângă Brouilly, Chiroubles, Regnie, Saint Amour, Cote de Brouilly şi Fleurie, cele mai valoroase cru-uri sunt Chenas, Julienas, Moulin-a-Vent şi Morgon.
Bon, oricât de diferite ar părea, ceva e comun. Sunt vinuri roşii de corpolenţă uşoară, cu foarte puţin tanin şi 99 la sută fără aport de lemn. Sunt vinuri joviale, uşor de băut, sunt - vorba lui Karen MacNeil (in the Wine Bible) - "singurele vinuri albe care se întâmplă să aibă culoarea roşie", vinuri cu aromă nu tocmai comună, fie florală (violete, liliac, bujor, trandafiri), fie de fructe la fel de neobişnuite în roşu - piersici sau corcoduşe. Recomandarea să fie băute tinere nu trebuie aplicată universal. Unele pot avea capacitate de învechire mare (până la 20 de ani), iar din experienţă proprie aş zice că un cru de la un producător cu pedigree, din recolta 2009 (care a fost caracterizată drept cea mai bună din istoria podgoriei) poate cu siguranţă depăşi zece ani de odihnit cu folos.
CITEŞTE ŞI: Vinul călătoriei în timp/ Densitatea norilor pipăiţi de pe umerii bunicului meu
