PERSEIDELE - spectacol astronomic INEDIT, săptămâna viitoare
Foto: Sursa foto: Yahoo!News/Getty Images

PERSEIDELE - spectacol astronomic INEDIT, săptămâna viitoare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Perseidele, unul dintre roiurile de meteori vizibile în fiecare an, va avea anul acesta punctul maxim de activitate în intervalul 12 - 13 august, între orele 11,00 şi 5,00 (ora României), a declarat preşedintele Societăţii Astronomice Române de Meteori, Valentin Grigore.

Perseidele reprezintă o prolifică ploaie de meteori asociată cu cometa Swift-Tuttle. Ploaia (sau roiul), reprezentând particule lăsate în urmă de cometă în timpul călătoriei de-a lungul orbitei, este vizibilă, în fiecare an, de la mijlocul lunii Iulie, însă atinge apogeul între 9 şi 14 august. În timpul apogeului, rata meteorilor poate atinge peste 60 de particule pe oră.

Din păcate, din cauză că pe data de 10 va fi lună plină, care va fi foarte strălucitoare pe cer, se vor vedea meteorii care sunt mai strălucitori. "Se vor vedea mai puţini meteori, cei mai spectaculoşi", a explicat Valentin Grigore, citat de mediafax.ro.

Potrivit specialistului, meteorii se pot vedea cu ochiul liber, cu condiţia ca observaţia să se facă din afara oraşelor mari, afectate de poluare.

Perseidele se pot observa, anul acesta şi în nopţile de dinainte sau de după noaptea de activitate maximă.

Nordul judeţului Galaţi, Zona Munţii Măciunului se află pe lista locurilor din România unde cerul nopţii este mai puţin ascuns de poluare. Zona Munţii Măciunului - Galaţi are şi avantajul unui număr mai mare de zile senine decât alte zone din ţară.

 

Zone cu cer întunecat din România. Foto: NASA Earth Observatory
Citit 1129 ori Ultima modificare Vineri, 08 August 2014 16:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.