De această dată este vorba despre un cu totul alt design al clasicului pliculeţ de ceai, invenţia aparţinând unor taiwanezi. Aceştia s-au gândit să animeze puţin ceştile de ceai şi au reuşit.
Cu alte cuvinte, cei de la Charm Villa au creat nişte pliculeţe de ceai sub formă de peştişori (Goldfish) care, odată ajunşi în cănile cu apă fierbinte, prind viaţă şi încep să "înoate".
Nu ştim dacă pliculeţele au fost puse în vânzare, dar au toate şansele să fie un succes în rândul iubitorilor de ceai.
Şi dacă tot vorbim despre ceai, în cazul în care ajungeţi în vacanţă în China, puteţi vizita cel mai mare monument al ceaiului din lume, fiind înregistrat în Cartea Recordurilor. Construit în formă de ceainic şi acompaniat de o clădire mai mică, în forma unei ceşti, Muzeul Ceaiului din Meitan are o înălţime de 73,8 metri şi o suprafaţă a podelei de peste 5.000 de metri pătraţi. Cu un diametru de 24 de metri şi cu o capacitate de puţin peste 28.360 metri cubi, muzeul ceaiului din Meitan este de departe cel mai mare monument dedicat ceaiului din lume.
Tinutul Meitan din China este cunoscut drept "Capitala ceaiului verde chinezesc", iar reputaţia ceaiului verde din Meitan a trecut de graniţele ţării.
Surse on-line