Vinuri din soiul plăvaie or fi bucurat unii vrânceni şi până acum, dar la sticlă şi mai ales disponibilă şi pentru ceilalţi locuitori ai planetei nu-mi amintesc de una. Eu, unul, credeam sincer că face parte din acele soiuri despre care citeşti doar în cărţi.
Plăvaia dă vinuri fresh, acide, slab alcoolizate în teorie, de consumat tinere, şi are o productivitate enormă. În anii foarte favorabili poate da - sunteţi gata? - 40 de tone la hectar! Problema e că acest aproape omniprezent soi românesc din trecut este pe cale de dispariţie acum, refugiat în mici plantaţii, la Panciu sau Coteşti. Una dintre ele apartine producătorului amintit. Doar şi pentru faptul că nu a făcut reconversie cu sauvignon blanc merită o medalie. Crama Girboiu a dispus 2.000 de sticle din acestă licoare în gama "Livia". Ediţie limitată, pare-se, disponibilă doar în magazine specializate.
Culoarea este galben verzuie. Arome calde, de flori de tei, citrice şi măr. Gust amintind de zarzăra aproape coaptă, măr, lămâie. Are o oarecare greutate, chiar neaşteptată, aş zice, potenţată de note interesante uşor uleioase. Are o aciditate bună, chiar foarte, dar asta nu e surprinzător. Surprinzătorare este, însă, senzaţia ce o lasă pe limbă, pronunţat piperată şi condimentată pe fond vegetal, ce mi-a amintit de un anumit soi de chili. Finishul este persistent, cu note citrice mai delicate, iar în secundar există şi o iluzie de piersică. Să vezi aşa ceva în raftul unui magazin e ca şi cum te-ai întâlni într-o drumeţie la munte cu un zăgan sau, pe o plaja mai sălbatică de pe litoral, cu... o focă.
Pe scurt: un alb sec, acid, cu puternice porniri citrice (a nu se înţelege că este acru), moderate de impresii florale şi picanterii vegetale. Echilibrat şi moderat alcoolic (12 la sută).
Omul şi vinul
Omul s-a apropiat de vin, şi-a turnat o mică parte în paharul său mare şi n-a părut prea satisfăcut de ce găsise. I-a pus dopul şi l-a trimis la loc în frigider. Pe întuneric, după ce s-a liniştit, vinul a început să-şi pună întrebări existenţiale.
Până a doua zi, a stat ca pe ace, s-a tot gândit dacă a fost vina lui, şi dacă da, unde a greşit, a avut stări de furie, de frustrare, a scris poezii cu rime gen "soare, mare, sânge, plânge", şi-a făcut singur psihanaliza, s-a căit şi s-a rugat, iar la capătul acestor tribulaţii specific oenologice, într-un final, cand s-a deschis din nou uşa frigiderului, a văzut lumina şi s-a simţit un vin nou, renăscut!
Omul, fără prea mare entuziasm, a mai turnat o parte în pahar, l-a dus la nas şi vinul şi-a dat seama după expresia lui că tot tumultul interior de peste noapte a folosit. S-a văzut plimbat prin pahar, adulmecat ca o sticluţă de parfum, dus la buze şi sorbit. S-a simţit împlinit, în fond orice vin ştie că pentru asta e făcut, că ăsta e scopul lui în viaţă: să se sacrifice pentru plăcerea omului. Şi pe măsură ce se împuţina trupeşte, cu atât mai împlinit sufleteşte se simţea. Ca un flash i-au trecut prin faţă amintirile neamului - ale întemeietorului, prima băbească gri descălecată în 1975 la SCDVV Obobeşti, albinosul mai marii familii de băbească neagră, apoi ani de pribegie în care strugurii nici nu se mai făceau vin, în care viţele de vie erau scoase din pământ şi înlocuite cu te miri ce, propăşirea pe lângă Huşi şi bucuria de a-şi fi găsit o nouă patrie şi, în final, fericirea de a fi făcut vin serios, îmbuteliat şi pus la expoziţie în magazin, nu ca alte rude care nu văd decât petul de cinci litri şi balconul unuia sau altuia. Şi-a mai văzut chipul omului care l-a ales din raftul cel mare şi asta a fost tot - s-a făcut încet-încet întuneric şi s-a dus, împăcat cu sine. Amin!
Băbească Gri "Monşer" 2011 produs de Senator Focşani este un vin nepretenţios cu o aromatică simplă, de păducel uscat şi miere, un gust agreabil de cireşe albe, caise şi ceai alb. E repede curgător precum Siretul, de unde s-a pescuit novacul pe care l-am fript la grătar şi, ulterior, înecat în saramură. Cât despre vin - l-am pescuit din Auchan şi momeala m-a costat 14 lei. Şi pentru banii aceştia a fost o experienţă interesantă.
George Mitea este blogger la lucruribune.blogspot.ro
Ce este viţa de vie
Viţa de vie este o specie de plante din genul Vitis, familia Vitaceae, originară din regiunea mediteraneană, Europa Centrală şi sud-vestul Asiei, din Maroc şi Spania până în sudul Germaniei în nord şi în est până în nordul Iranului.
Viţa de vie este o liană cu coajă, care poate atinge o lungime de 35 de metri. Frunzele alternează, sunt lobate palmat şi au o lungime şi lărgime de 5-20 de cm. Fructul este o boabă, dezvoltându-se într-un ciorchine cunoscut sub numele de strugure. Boabele, la specia sălbatică, au un diametru de circa 6 mm, iar când se coc dobândesc o culoare purpurie închis spre negru; la speciile cultivate, de regulă, boabele sunt mult mai mari, de până la 30 mm în diametru şi pot avea diverse culori: albe, alb-verzui, roşii sau purpurii. Specia sălbatică creşte de obicei în păduri umede şi pe malurile apelor curgătoare.
Strugurii sălbatici au fost recoltaţi de cultivatori şi fermieri timpurii. De mii de ani, fructul este cules atât pentru proprietăţile sale medicinale, cât şi pentru cele nutriţionale, istoria lui fiind strâns legată de cea a vinului.
Schimbări în conformaţia sâmburilor (mai mici la formele cultivate) şi distribuţii ale seminţelor sălbatice cultivatorilor au avut loc între circa 3.500 - 3.000 î. Hr.
Folosirea strugurilor datează din neolitic, fapt demonstrat, de descoperirea unui depozit improvizat de vin, vechi de 7,000 de ani, pe teritoriul actual al Georgiei, în 1996. Alte dovezi au arătat că mesopotamienii şi vechii egipteni aveau plantaţii de vin şi deţineau măiestria necesară fabricării vinului.
Citeşte şi: În vizită la cramă: VINURI NOI şi muzicanţi vechi (da' buni!)
