Legendele lui Moş Crăciun. Cum a apărut personajul mult îndrăgit

Legendele lui Moş Crăciun. Cum a apărut personajul mult îndrăgit
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Unii cred că Moş Crăciun trăieşte în Laponia, alături de soţia sa, Crăciunesa, şi de spiriduşii care îl ajută să facă jucării pentru a le dărui în noaptea de Ajun copiilor cuminţi, în timp ce alţii spun că moşul e un spirit care colindă pământul, cu sania trasă de reni, pentru a-i răsplăti pe copiii ascultători.

Legenda clasică

Se spune că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar a trimis-o la fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. Ajunsă la casa lui Crăciun, Maica Domnului o găseşte acasă pe soţia acestuia, Crăciuneasa, şi îi cere adăpost. Crăciuneasa, ştiindu-şi soţul rău şi necredincios, nu o primeşte în casă şi o trimite să nască în grajdul vitelor. Apoi, o ajută pe Maica Domnului să-L nască pe Pruncul Iisus. Aflând, Crăciun îşi pedepseşte soţia, tăindu-i mâinile. Printr-o minune, Maica Domnului îi lipeşte mâinile la loc. Văzând această minune şi aflând că în grajdul său S-a născut Domnul Iisus, Crăciun se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel "primul creştin". Se spune că i-a părut atât de rău, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci, iar de atunci, în fiecare an, în Ajunul Naşterii Domnului, vine cu sania trasă de reni, intră pe horn şi le oferă copiilor cadourile mult aşteptate.

Legenda moşului sărman

Se spune că Moş Crăciun a existat demult şi că era un bătrân care făcea jucării. Îi plăcea atât de mult acest lucru încât le făcea pe tot parcursul anului, iar pe data de 25 decembrie le vindea foarte ieftin la un târg. Într-o zi, de Crăciun, pe drumul de întoarcere spre casă, bătrânul zăreşte la fereastră trei copii care nu primiseră nimic în acea zi specială.

Văzând că acei copii sunt trişti, îşi doreşte să le ofere ceva, dar nu mai avea nicio jucărie la el, pentru că era prima dată când le vânduse pe toate. Se spune că dorinţa-i fu atât de mare, încât, printr-o minune, pe fundul sacului a apărut o jucărie. În felul acesta, le-a făcut o bucurie copiiilor. Continuându-şi drumul spre casă, în faţa lui a apărut o căprioară rănită. Bătrânul a bandajat-o, iar aceasta, în semn de mulţumire, a făcut să apară renii şi sania, i-a schimbat straiele vechi şi zdrenţuite în unele frumoase şi roşii. Aşa a apărut Moş Crăciun.

Legenda pastorului bătrân şi a câinelui credincios

Se spună că, în căutarea unui loc în care să stea peste noapte, câinele pastorului începe să-i vorbească. Îi zice că vede o stea extrem de frumoasă pe cer şi îl îndeamnă să o urmeze. Bătrânul este de acord şi se lasă călăuzit de lumina stelei. La capătul razei găsesc un grajd, în care se află o femeie şi Pruncul Ei. Pentru că afară se făcea din ce în ce mai frig, vitele din grajd încercau să-i încălzească, cu respiraţia lor, pe cel mic şi pe mama Lui. Văzând acestea, pastorul (care era de fapt Moş Crăciun) înveleşte femeia şi copilul cu blana de oaie pe care o avea pe el. Peste noapte, bătrânul moare şi ajunge în faţa lui Dumnezeu. Pentru că i-a oferit Maicii şi Pruncului haina pe care o avea pe el, Dumnezeu l-a răsplătit şi l-a pus să fie cel care aduce bucurii în fiecare an. Moş Crăciun i-a rămas numele până în zilele noastre.

Realitatea

Un rol important în crearea mitului l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolae drept un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor, care împarte cadouri din sania sa trasă de reni. Poemul a devenit foarte popular pe măsură ce au trecut anii, unii artişti întrecându-se în a schiţa o imagine a Moşului. În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă imagine printr-o campanie publicitară, desfăşurată de Coca-Cola: o burtă durdulie, un aer jovial, un costum roşu şi o atitudine tolerantă, care este folosită şi în prezent.

Citit 923 ori Ultima modificare Marți, 16 Decembrie 2014 15:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.