Pizza este un fel de mâncare ce se presupune că îşi are originea în Italia. Este o pâine plată, de obicei rotundă, acoperită cu sos de roşii şi brânză, plus alte topping-uri opţionale, preparată la cuptor. Pissa este un termen latin, apărut în secolul IX, care înseamnă "pâine plată". Începând cu secolul XIV a căpătat sensul de "pâine plată acoperită cu brânză" în limba italiană. Un om care se pricepe la prepararea pizzei se numeşte "pizzaiolo", iar un restaurant care serveşte pizza se numeşte "pizzerie" (it. pizzeria).
Contrar credinţei generale, pizza nu este originară din Italia. De fapt nu se ştie cine a "inventat" această mâncare delicioasă. Deşi cultura mediteraneană are variante incipiente înrădăcinate în dieta lor, variante similare au fost descoperite şi în Egipt, Babilon şi Imperiul Persan. Se ştie că în Grecia Antică se mânca o pâine rotundă şi plată, deasupra căreia se puneau diferite condimente şi ingrediente.
De adăugat că, în cenuşa rezultată în urma eruperii catastrofale a vulcanului Vezuviu din anul 74, s-au descoperit dovezi care ar indica faptul că o pâine rotundă din făină ar fi fost consumată la scară mare în acea perioada în Pompei şi Neopolis (Neopolis fiind o colonie greacă care ulterior a devenit oraşul Napoli). Însă, adevărul este că pizza putea fi inventată de oricine care a descoperit secretul combinării făinei cu apă şi încălzirea acestui aluat pe o piatră fierbinte.
Termenul de „pizza” a fost menţionat pentru prima oară într-un text latin datat din 997, descoperit într-un orăţel italian din sud. Conform acestuia, un lucrător de fermă trebuia să îi dea episcopului oraşului "duodecim pizze" (douăzeci de pizze) cu ocazia Crăciunului şi Paştelui. Termenul propriu-zis poate proveni dintr-o multitudine de cuvinte: din cuvântul grec „pikte” (însemnând „cocă frământată”) - care în latină a devenit „picta” şi ulterior „pitta”, din termenul în latină „pinsa” (însemnând „a bate”) - putându-se referi la procesul de aplatizare a aluatului), din cuvântul în latină „picea” - care poate să se refere la faptul că aceasta se înnegreşte în cuptor sau din termenul italian „pizzicare” (însemnând „a trage”) - referindu-se la faptul că pizza este trasă afară din cuptor.
În Napoli, oraşul care este strâns legat de pizza, după cum s-a menţionat anterior, acest fel de mâncare a devenit foarte popular în rândul săracilor, în special fiindcă era foarte ieftin de preparat, gustos şi săţios. Probabil, datorită faptului că pizza era aşa de îndrăgită de locuitorii mai săraci, marginea pizzei este mai groasă decât centrul acesteia. Astfel, oamenii săraci, chiar dacă aveau mâinile murdare puteau să ţină o felie de pizza în mâini şi s-o mănânce, fără să murdărească partea pe care o consumau. Desigur, la sfârşit - marginea pizzei era aruncată.
Însă această perioadă a reprezentat doar începutul pizzei, fel de mâncare care astăzi se găseşte oriunde în lume, fiind una dintre cele mai populare feluri de mâncare.
Istoria pizzei moderne
Istoria pizzei moderne a început o dată cu aducerea roşiilor în Europa din America, în secolul XVI. La început însă s-au bănuit a fi otrăvitoare, ca alte plante din familia Solanaceae. În secolul XVIII, săracii din Napoli obişnuiau să pună sos de roşii peste pâinea lor plată. Aşa s-a născut pizza pe care o cunoaştem astăzi. Cu timpul a câştigat popularitate şi turiştii veneau special în zonele sărace din Napoli pentru a gusta diversele reţete de pizza, preparate de pizzaioli.
Iniţial acest fel de mâncare a fost comercializat la chioşcurile în aer liber. Sub forma unui astfel de chioşc a fost înfiinţată în 1738 şi prima pizzerie, "Antica Pizzeria Port’Alba", care s-a deschis în jurul anului 1830 la Napoli sub forma pe care o au astăzi pizzeriile, cu mese şi scaune, şi este deschisă şi astăzi. Alexandre Dumas ne povesteşte că în anii aceştia pizza era mâncarea de bază în Napoli şi că avea ingrediente variate, cum ar fi brânză, roşii, ulei şi anşoa. Tot în această perioadă se crede ca pizzaioli au început coacerea pizzei în cuptorul de cărămizi. Altă pizzerie faimoasă este "Da Michele" (deschisă în 1870), unde mulţi consideră că ar fi singurele adevărate Pizza Marinara şi Pizza Margherita. Marinara este prima reţetă de pizza. Margherita a fost prima pe care s-a pus brânză.
Reguli la Napoli, oraşul strâns legat de pizza
În zilele noastre, Asociaţia Pizzei Napolitane Veridice are reguli foarte stricte în ceea ce priveşte pregătirea unei pizza autentic napolitane. Astfel, pizza trebuie coaptă într-un cuptor cu lemne boltit, aluatul trebuie frământat şi aplatizat manual, fără folosirea unor instrumente (din aceasta cauză pizzaioli pregătesc pizza rulând-o cu degetele în aer). În plus, diametrul pizzei nu trebuie să depăşească 35 de centimetri, respectiv aluatul nu poate fi mai gros de 1/3 cm în mijloc.
Ştiaţi că... a fost "creată" pizza cu şase blaturi
Dar cum a apărut această ciudăţenie a lumii gastronomice? Potrivit gustos.ro, o pizzerie din Canada şi-a rugat clienţii să vină cu sugesţii, în vederea adăugării unor noi produse în meniu. Astfel, tortul-pizza a câştigat competiţia, strângând rapid peste 7.000 de voturi. Cei care au votat, au menţionat şi faptul că acest tip de pizza ar fi numai bun de pus pe masă la ocazii speciale, evenimente în familie sau sărbători. Pizza cu şase blaturi conţine nici mai mult, nici mai puţin de 5.000 de calorii. Astfel, ea a atras până acum comentarii negative atât din partea nutriţioniştilor, cât şi din partea bucătarilor.
De la pizza clasică, la cea cu ciocolată sau pizza-cornet
Există o mulţime de reţete de pizza, unele conţinând ingredientele clasice, iar altele, din contra, ingrediente neobişnuite, care, însă, îi dau preparatului o savoare specială. De la pizza vegetariană, la pizza cu ciocolată, tot ne lasă gura apă... Şi chiar sub o altă formă, decât cea clasică: pizza-cornet, mai uşor de savurat şi care poate fi servită şi când suntem în mişcare.
Sursa text şi foto: wikipedia.org, gustos.ro
