SCANDAL referitor la VOIAJUL către PLANETA ROŞIE: Un finalist Mars One: “Este o farsă”

SCANDAL referitor la VOIAJUL către PLANETA ROŞIE: Un finalist Mars One: “Este o farsă”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O companie olandeză, Mars One, a deschis la începutul lui mai 2013 o listă pentru voluntari care să devină astronauţi. Ei au căutat jumătate de milion de persoane dispuse să se mute definitiv pe Marte şi să întemeieze o lume nouă. Plecarea este programată pentru anul 2024.

În anunţ se precizează că orice talent sau experienţă profesională poate fi un plus, dar absolut tot ce e necesar supravieţuirii pe Marte va fi învăţat în cei opt ani de pregătire intensivă de care vor avea parte cei patru finalişti. Nu toţi aplicanţii vor pleca pe Marte, ci se vor alege doar câteva persoane capabile să facă faţă condiţiilor de pe Planeta Roşie, iar competiţia va consta într-un concurs de tipul reality show, unde telespectatorii vor decide cine pleacă definitiv în spaţiu. În finală vor ajunge între 24 şi 40 de persoane, care au trecut deja prin antrenamentul necesar, de opt ani, primii localnici ai Planetei Roşii fiind hotărâţi prin votul populaţiei.

Compania olandeză şi-a strâns fondurile necesare din sponsorizări şi donaţii, alături de reality show-ul mai sus menţionat, dar şi din taxa de aplicare pe care a trebuit să o plătească fiecare persoană care s-a înscris.

O păcăleală?

Irlandezul Joseph Roche, astrofizician la Trinity College din Dublin, a dezvăluit că procesul de selecţie Mars One a fost o glumă şi că finaliştii sunt încurajaţi să doneze chiar ei bani pentru proiect.

"Mi se pare un coşmar faptul că sunt oameni care continuă să susţină acest proiect şi-i acordă bani şi atenţie, iar apoi va ajunge inevitabil la momentul în care întregul eşafodaj se va prăbuşi. Pentru mine ar fi un coşmar să fiu cumva legat de o astfel de farsă care ar afecta percepţia publică asupra ştiinţei", a declarat Roche pentru revista Medium.

Proiectul Mars One a primit diverse critici de la lansarea lui. Iniţial un susţinător al acestui ambiţios proiect de colonizare a planetei Marte începând cu anul 2024, fizicianul premiat cu Nobel a avertizat că este nevoie de mai mult timp decât este prevăzut în proiect pentru a pregăti o asemenea misiune, iar costurile vor fi mult mai mari decât cele prevăzute.

Nu a fost uşor pentru omul de ştiinţă să dezvăluie adevărul despre acest proiect avangardist, dar un factor decizional a constat în informaţiile eronate care erau prezentate populaţiei de către mass-media. Una dintre acestea consta în “pentru Mars One au aplicat aproximativ 200.000 de oameni, hotărâţi să moară pe altă planetă”, când în realitate, programul a avut doar 2.761 de persoane înscrise.

Buget enorm

Mars One este un proiect lansat de olandezul Bas Lansdorp, cofondator şi preşedinte al companiei care are ca scop trimiterea, în 2024, a unui echipaj de patru voluntari pentru colonizarea planetei Marte, fără posibilitatea de a reveni pe Terra, după o călătorie care va dura şapte luni.

Călătoria spre Marte, care se află la o distanţă de circa 64,3 milioane de kilometri de Terra, în funcţie de poziţionarea pe orbită, durează aproximativ 200 de zile.

Bugetul misiunii, de 6 miliarde de dolari, este mult mai mare decât suma de 1,8 miliarde de dolari cheltuită de NASA pentru roverul Curiosity, cel mai avansat robot trimis de pământeni pe Marte.


CITEŞTE ŞI: Aspecte INEDITE ale Terrei/ PĂMÂNTUL - o planetă fascinantă

Citit 867 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Aprilie 2015 14:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.