Tânărul pictor chinez Fu Site a expus, alături de plasticiana gălăţeancă Rodica Costianu, în expoziţia „Monde intérieur”, unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului, după cum spune critica de specialitate. Venirea artistului chinez cu şcoli înalte de artă franceze tocmai la Galaţi a fost o reuşită a curatorului expoziţiei, plasticianul şi muzeograful Eduard Constandache, implicat până acum în organizarea mai multor tabere de artă, care a găsit ajutor la gălăţeanca Rodica Costianu, membră a Asociaţia artiştilor plasticieni profesionişti din Paris, care a făcut posibilă astfel invitarea lui Fu Site la Galaţi.
Născut în 1984 la Liaoning, în China, plasticianul Fu Site a urmat, la Beijing, Facultatea de Arte Frumoase a Universităţii Tsinghua, a absolvit apoi şi în Franţa Şcoala Superioară de Artă din Nord-Pas de Calais, Tourcoing, Lille, apoi Şcoala de Arte Frumoase din Versailles. În 2013 a primit cele mai numeroase premii în Franţa, precum „Prix Art School”, la concursul societăţii Canson, sau premii întâi la concursul de artă contemporană organizat de oraşul Carcassone, altul la concursul de pictură organizat de Artension şi La Tribu des artistes, sau la cel organizat de CNOUS Université. Tablourile lui au metaforă, poezie, forţă, o construcţie riguroasă.
L-am întrebat de ce foloseşte negrul ca pe o culoare: „Eu cred că iubesc mult negrul pentru că este foarte misterios, pentru că dă senzaţia unei obscurităţi, a unor tenebre... Nu este un lucru negativ, iar pentru mine este ceva misterios. Eu sunt un artist chinez, vin dintr-o mare cultură orientală. În Franţa, m-a influenţat Jean Cocteau (scriitor, dramaturg, dar şi pictor francez de secol XX). Simt în mine, profund, o maniera mistică de a vedea lumea. Îi apreciez mult pe Velasquez (pictor baroc spaniol de secol XVII, n.n.), pe Goya (pictor spaniol romantic de sfârşit de secol XVIII, n.n.); Goya foloseşte de asemenea clarobscurul. M-au influenţat şi diferite alte domenii, precum literatura, poezia, care lasă liberă imaginaţia…” Dintre pictorii români îl cunoaşte pe Corneliu Baba. De ce nu s-ar înfiinţa un centru cultural Corneliu Baba în China? „Ar fi o idee bună, cred că există un mare interes în China pentru acest pictor.”