PROPUNERILE RAMONEI | Choux a la creme sau eclere cu cremă de vanilie
Foto: Foto Ramona Cotârleţ

PROPUNERILE RAMONEI | Choux a la creme sau eclere cu cremă de vanilie
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Choux a la creme sau eclerele cu cremă de vanilie sunt prăjituri de casă cu care nu prea dai greş atunci când ai musafiri. Poate că sunt şi persoane cărora nu le plac, dar eu încă nu le-am întâlnit. Crema fină şi uşoară cu mascarpone, nu foarte dulce, gogoşelele de aluat opărit şi glazura de ciocolată, toate au făcut casă bună în acest desert.

Ingrediente pentru choux: 250 g făină, 100 g unt, 100 g ulei, 500 ml apă, 1 linguriţă de sare, 1 lingură zahăr, 6-7 ouă; pentru crema de mascarpone: 400 ml smântână pentru frişcă, 250 g mascarpone, 100 g zahăr, esenţă de vanilie (după gust); pentru glazură: 200 g ciocolată cu lapte, puţină esenţă rom, 50 g unt.

Mod de preparare: apa se pune la fiert împreună cu untul, uleiul, zahărul şi sarea. Când începe să fiarbă, se pune făina, toată deodată şi se amestecă energic cu un tel, până se desprinde aluatul de pe vas. Lăsăm puţin să se răcorească, apoi adăugăm ouăle pe rând, mixând bine după fiecare. În funcţie de mărimea ouălor, puneţi 6 dacă sunt mari sau 7 dacă sunt mai mici. La final trebuie să aveţi un aluat gros, care curge valuri de pe paletele mixerului. Aluatul se pune într-un posh şi se spriţează în tava tapetată cu hârtie de copt. Tava se dă la cuptor la foc mare pentru 15 minute, apoi încă 10-15 minute la foc mediu. Primele 15 minute nu se deschide uşa cuptorului. Între timp, mixăm smântâna pentru frişcă, adăugăm zahărul, mascarpone şi esenţa de vanilie şi omogenizăm. Pentru glazură topim ciocolata pe baie de aburi, adaugăm untul, omogenizăm şi adaugăm esenţa. După ce gogoşelele din aluat opărit s-au răcit, li se taie un căpăcel, se umplu cu cremă, apoi se pune căpăcelul tăiat, trecut în prealabil prin glazură, şi se dau la rece (după ce mănânci două pe nerăsuflate!).

Citit 2078 ori Ultima modificare Joi, 03 Noiembrie 2016 15:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.