Peste 5.500 de ore de zbor şi peste 80 de salturi cu paraşuta, recordul personal fiind un salt de la 2.000 de metri, aceasta este cartea de vizită a comandorului (r) Chiş Gheorghe Dorel. Născut pe 11 august 1950, e ardelean stabilit la Tecuci, dar numele îi este cât se poate de românesc: „Strămoşii mei s-au numit Micu. Chiş înseamnă mic în limba maghiară”. Pasiunea pentru zbor i se trage de la vârsta de 12 ani, când a văzut un avion sanitar cum s-a prăbuşit la marginea oraşului, pilotul decedând. „Şi atunci am zis că aviator mă fac!”, spune zâmbind, el însuşi fiind supravieţuitor al unei catastrofe aviatice.
Viaţă de poveste
A fost mai întâi aeromodelist. La 20 de ani chiar de ziua lui, a executat primul salt cu paraşuta. „Am fost instructor de zbor timp de 24 de ani. Am fost pilot de încercare la fabrică, am făcut rodaj la elicoptere şi la motoare: urcat la 4.000, oprit motorul, şi repornit sub 2.000 de metri. Cădere liberă 2.000 de metri”, îşi aminteşte.
Da, s-a prăbuşit cu un elicopter în care era pasager, nu pilot. S-a petrecut pe 31 mai 1982, la Sibiu: „Din 11, câţi eram, trăim doi. S-a defectat instalaţia hidraulică şi ne-am prăbuşit. S-a rupt coada, am căzut în faţă, ne-am răsturnat pe dreapta şi până când s-au rupt elicele ne-am învârtit la sol, timp în care eu m-am ţinut de un scaun în interior şi când s-a terminat mişcarea, l-am împins afară pe băiatul care supravieţuieşte cu mine şi m-am aruncat pe gaura din spate…
După 53 de zile mi-am reluat zborul, ars 30 la sută, cum eram. Am stat ca ultimul mucea în concediu medical două săptămâni. Până când nu mi-am reluat zborul, aviaţia militară n-a mai zburat. Au aşteptat cobaiul să vadă dacă zboară şi dacă şi-a revenit sau nu”, spune cu umor.
Primul subordonat pierdut
Deşi o tragedie aviatică i-a trezit pasiunea pentru zbor şi poartă, încă, pe trup, arsurile accidentului aviatic suferit, faptul că, după 39 de ani, unul dintre foştii lui subordonaţi, Doru Gavril, a murit într-o catastrofă aeriană îl doare: "Speram să treacă 40 de ani fără să moară. Oricum, sunt printre puţinii foşti comandanţi şi instructori cărora nu le-au murit elevii în accidente de aviaţie. Nu ştiu cum am făcut, că am fost mai rău sau mai bun cu ei… Am spus mereu că Dumnezeu a fost bihorean!", spune, privind retrospectiv, comandorul (r) Dorel Chiş.
Muzeul aeronauticii Moldovei, înfiinţat de un comandor în rezervă (FOTO) - CLICK AICI PENTRU DETALII