„Sexting”, amante şi ţigănii româneşti

„Sexting”, amante şi ţigănii româneşti
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

CAPITOLUL I: Andreea e printre noi

Cartea Răduleascăi nu o cumpăr. Jur. (o împrumut). „Sexting-ul” Loredanei îmi tot promit că mi-o fac personală.

Şi acum punctul culminant: suntem patru şi toate am zis că hai, fată, să dăm toate bani să vedem ce a scris proasta aia, că altfel costă prea mult cartea şi nu face!

Bineînţeles că Andreea Marin nu are nici un amestec în toată problema, ea săraca nu ne-a obligat s-o cumpărăm, iar noi nu suntem obligate să recunoaştem că vrem să ştim ce păreri are.

Dar cum altfel am putea s-o bârfim, zic, dacă n-am şti cu exactitate ce îi umblă prin cap moldovencei?

CAPITOLUL II. Judecata

Mdea, am strâmbat din nas în timp ce sfâşiam nerăbdător ţipla cărţii, io-te ce mare-i, parcă-i atlas zoologic! „Lasă, tu, că-i mare, uite câte poze are! Asta şi-a pus albumul de familie înăuntru, vezi? Poze cu ea copil, cu ea la ˝Surprize˝, cu ea la sală, cu ea gravidă, cu ea, cu ea, cu ea!”.

În primele cinci minute de la desigilarea volumului, nici 10 critici literari înveninaţi nu ar fi putut face la fel de mult rău unui autor decât patru femei care plătiseră pentru a se bucura de privilegiul acesta. Noi o cumpărasem, noi o desfiinţăm, mama ei de vedetă.

CAPITOLUL III: Amanta şi broscoiul

Iuliana Marciuc şi Adrian Enache. Notorie sau nu, relaţia celor doi a măcinat-o psihic pe femeia care recunoştea prin reviste că s-a căutat la psiholog ca să-şi păstreze cât de cât minţile, timp de 14 ani cât a jucat o piesă cu trei în pat.

Face Iuliana dreptate femeilor tâmpite de iubire, care se izolează uman pentru un El dubitativ? Pesemne. Şi ţin cu ea ca la meci, când marchează echipa aceea care nu te indispune, pentru că a făcut transferuri la fel de proaste ca ale echipei tale.

Cum mi-e şi frică pentru ea, pentru că prinţul unei amante nu trebuie decât să fie pupat de somn uşor ca să orăcăie a rest de dubii…

CAPITOLUL IV: Principii

Ştiu, toţi suntem destupaţi la cap, râdem de americani, uite, tâmpiţii, au milioane de negri, de atâta amar de timp şi tot au o problemă cu ei. Asta chit că le aduc medalii, faimă, bani sau le conduc ţara.

Pe când, mă, noi suntem un neam drăguţ cu toţi străinii, îi zăpăcim cu amabilitatea şi sarmalele tradiţionale, după care pleacă omul şi rânjim – ai văzut cât a mâncat cioara?

Nuuu, nu facem de-astea în public, zicem doar printre ai noştri, că şi aşa, dacă e să se afle că suntem finuţi şi selectivi, tot se află.

CAPITOLUL V: Ţiganca, vânzătoarele şi laptele semidegresat

Biata femeie apuca isteric toate cutiile din raftul frigorific. Am urmărit-o scurt, cu coada ochiului – le îndoia pe toate de la mijloc şi le trântea înapoi. „Doamna, doamna, vă rog”, o aud pe femeia cu fuste creţe implorând o vânzătoare. Vânzătoarea grăbeşte pasul.

Ţiganca insistă şi autoritatea în uniformă se răsteşte: „Nu am timp” şi se cufundă în preţioasa facere a nimicului, în spatele unei tejghele cu prăjituri. „Vă rog”, mai zice ţiganca unei vânzătoare. Ignorată complet.

O privesc curios: e grasă, are fuste. Am citit undeva că o ziaristă din Bucureşti a păţit aşa, după ce s-a costumat o zi în ţigancă – vânzătoarele fugeau de ea ca de ciumă. Hm, şi dacă m-ar fi pus pe mine s-o fac pe ţiganca…?

„E lapte semi-degresat”, îi zic, pe când femeia îndeasă o altă cutie în raft. „Degres… cum e?”. Mă prind că nu ştie să citească. Explic şi mă gândesc că sunt ipocrită.

Între timp o vânzătoare se simte obligată să mă scape, crede ea, şi intervine cu explicaţii. Ţiganca vrea să plece. Cutiile alea nu o mai interesează deloc.

Citit 3124 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.