* Ştie cineva dacă numerele cartrierelor care încep cu Micro au vreo logică? *
Vă spun sincer: nu am înţeles niciodată denumirile cartierelor gălăţene. Şi nici nu am habar unde încep unele şi unde se termină altele.
Conceptul de „Micro” îl pricep, dar nu îmi dau seama de unde pornesc cifrele care însoţesc aceste Micro: 13a, 13b, 13c, 14, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 38, 39a, 39b, 39c şi 40. E vreun algoritm ascuns care să stea în spatele acestor cifre?
Dacă s-a hotărât la un moment dat să se denumească toate cartierele cu Micro, de ce nu s-a început de la Micro 1, Micro 2, Micro 3 etc.? Dar nu: se sare direct la Micro 13, lipsesc Micro 15 şi de la 23 la 37. Eu, unul, mă dau bătut şi recunosc încă o dată: nu pricep o iotă.
Un concept depăşit
Dar să spun totuşi ce anume pricep. Înţeleg, de exemplu (deşi nu îl accept în totalitate), conceptul de Microraion, care ar fi trebuit în mintea comuniştilor care au construit Galaţiul muncitoresc să funcţioneze drept un mic orăşel: cu piaţă proprie, cu centru comercial, eventual cu cinematograf, cu tot ce are nevoie omul ca să nu îşi părăsească arealul care i-a fost destinat.
Mai înţeleg, de asemenea, că, după 1989 a fost mai uşor să preluăm aceste denumiri, intrate, probabil, definitiv în conştiinţa publică. La fel cum s-a întâmplat cu strada „6 Martie”, redenumită „Basarabiei”, dar pe care gălăţenii continuă să o numească „6 Martie”.
Nici în ceea ce priveşte celelalte denumiri de cartiere cu cifre în coadă lucrurile nu sunt tocmai limpezi: avem patru Ţigline şi două Mazepe şi pun pariu că sunt mulţi care nu ştiu unde se termină un cartier şi unde începe celălalt.
Pe de altă parte, gândiţi-vă la varianta în care denumirile cartierelor ar fi fost oficializate după poreclele populare, pentru că imaginarul colectiv al gălăţenilor chiar nu are limite: „Două babe”, „Doi cocoşi”, „Bandajatul”, „Ultimul leu”, „Nespălata” etc.
E nevoie de o reformă?
Nici nu ştiu dacă aceste denumiri de cartiere reprezintă o problemă în adevăratul sens al cuvântului, adică să fie un element împotriva căruia să se declanşeze o campanie. Nu ştiu, de asemenea, dacă o reformă în acest domeniu ar fi de bun augur şi ar fi primită cu entuziasm din partea gălăţenilor.
Dar un lucru ştiu sigur: sunt unele dintre cele mai ciudate denumiri de cartiere din ţară. Ca să nu mai vorbim despre faptul că cifrele sunt pur şi simplu aiurea, nu au nicio noimă.
Şi, ca o ultimă dovadă că numele cartierelor din Galaţi se pun după ureche e acest nou complex rezidenţial de peste Siret. I s-a spus, iniţial, cartierul Siret, denumirea a intrat în conştiinţa publică şi, după puţin timp, i s-a spus cartierul D. Cantemir. Câţi spun cartierul Siret şi câţi cartierul Cantemir nu se poate afla decât de pe urma unui studiu sociologic.
Oricum, totul e vraişte. Iar tot ce e vraişte în Galaţi capătă automat titlul de propunere pentru clasamentul „Celor 7 minuni ale Galaţiului”.
Cartiere cu numărători din trei în opt, fişa tehnică:
- Locaţie: în Galaţi
- Proprietar: Primăria
- Vârstă: câteva zeci de ani
- Şanse de reabilitare: mai bine să rămână ciudăţenii
