Cuprins de-adâncă tulburare,/ bat în pereţi, strig şi alerg,
poate se-ntâmplă vro minune/ şi mă trezesc şi ies din cerc,
poate m-aude cel de-o samă/ cu spaţiul şi cu timpul meu
şi-mi dă curaj să-i zvârl mănuşa/ (in)diferentului Mereu,
poate mă trece-n catastiful/ şi-n sufletul şi-n gândul său
şi-n stol şi-n zbor fără escală/ cu alde şoim ş-alde ceahlău!
Cuprins de-adâncă tulburare,/ nimic n-aud şi nici nu văd
decât un zbucium fără noimă,/ din sus, din jos şi dindărăt,
decât o cauză pierdută-ntr-un/ strâmb efect scormonitor
prin unghiuri sufleteşti, în care/ toate cuvintele mă dor
şi-mi reproşează neputinţa/ de-a le fi scos din acest cerc,
măcar să fi luat o cârpă.../ şi-n veac de veacuri să le şterg!
