Educaţie cu două mii de necunoscute

Educaţie cu două mii de necunoscute
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Luni începe şcoala. Vorbim astăzi, aşadar, despre noul an şcolar, despre tradiţiile locale de septembrie şi despre planurile politicienilor pentru reabilitarea învăţământului românesc. Vă dorim să învăţaţi să râdeţi!

Florin Pâslaru, precum Cuza / S-a deghizat în elev ca să evalueze situaţia învăţământului

Florin Pâslaru vrea să afle direct de la sursă ce se întâmplă cu învăţământul românesc. Aşa că nu mai are încredere în ce i se spune şi s-a decis să verifice el însuşi care este situaţia. Pesedistul s-a deghizat în elev şi participă în aceste zile la cursuri, ca să vadă dacă profesorii îşi fac treaba.

"Chiar dacă merge la clase de gimnaziu, nu se prinde nimeni că el este deghizat. Când îl întreabă profesorii cât face 2+2 dă din umeri, ca şi restul elevilor din clasă. La fel şi când deschide gura la Română. Face zeci de dezacorduri, astfel că profesorii nici nu bănuiesc că Pâslaru ar fi absolvit deja toate clasele", a explicat un membru din stafful de analiză al lui Florin Pâslaru.

Rezultatele anchetei sub acoperire vor fi prezentate până la sfârşitul anului, când Florin Pâslaru va veni şi cu o serie de propuneri pentru reabiltarea întregului sistem de educaţie.

Directorii s-au pregătit exemplar: în toalete au fost montate deja scrumierele

Anul acesta, începerea şcolii nu îi mai ia pe nepregătite pe directorii instituţiilor de învăţământ. Prelucraţi bine la şedinţele de la inspectorate, directorii s-au pregătit exemplar: în acest moment, toate toaletele din şcoli au fost dotate cu scrumiere, astfel încât elevii şi profesorii să nu mai arunce chiştoacele în WC sau pe jos.

"Era multă mizerie, adevărate focare de infecţie. Oriunde mergeai, vedeai bude doldora de chiştoace îndărătnice, care nu cedau la trasul apei. Acum e simplu. Seara, femeile de serviciu curăţă scrumierele şi le pregătesc pentru următoarea zi de şcoală. În sfârşit, s-a rezolvat una dintre probelemele arzătoare din sistem", a explicat Mişu Haralambie, inspector.

Ca să nu se mai spună că au buda în fundul curţii, unii directori au făcut gropi direct în clase

Nici în ceea ce priveşte situaţia toaletelor din fundul curţii nu s-a stat cu mâinile în sân. Obligaţi de autorităţile locale să vină cu o soluţie pe termen lung, unii directori au săpat gropi chiar în sălile de clasă.

"Când vin gerul pământului şi troienele, prin ianuarie, copiii şi profesorii nu mai trebuie să iasă din clasă ca să îşi rezolve problemele fiziologice. În felul acesta, dispare mitul WC-ului din fundul curţii", a explicat un director de la ţară.

Profesorii sunt mulţumiţi de soluţie. "Elevii nu mai cer la toaletă în timpul orei. Rămân în clasă şi îi avem mereu sub supraveghere. În plus, la teză, nu te mai temi că se duc la budă ca să se uite pe cărţi. Nu avem decât de câştigat", a explicat un profesor.

Domnul Mucea

Florarii au băgat pe stoc şi laptopuri

ŞMECHERI. Florarii dau dovadă de un spirit antreprenorial deosebit şi se adaptează noilor condiţii şi cerinţe ale pieţei. Astfel, toate florăriile au început să vândă şi laptopuri, întrucât cererea la început de an şcolar este la fel de mare şi pentru flori, şi pentru computere.

"Ideea mi-a venit anul trecut, când mai mulţi clienţi au luat flori, după care spuneau: "acum mai trebuie să luăm şi un laptop pentru Doamna şi gata, am terminat". Atunci m-am gândit să le ofer clienţilor posibilitatea de a achiziţiona totul dintr-un singur loc. Vii, îţi iei buchetul, cumperi şi un laptop, totul dimineaţă, în drum spre şcoală. De ce să faci mai multe drumuri?", a povestit un florar din Ţiglina.

Unele florării vin şi cu promoţii pentru clienţi: cine cumpără trei buchete de flori primeşte un laptop gratis. "E foarte convenabil. Pe de o parte, nu pierd vremea, pe de alta, dau mai puţini bani decât aş cheltui dacă aş cumpăra fiecare produs de la magazinele specializate", ne-a declarat un client.

Flori de Putregai

Profesorii se vor împrumuta mai rar de la elevi

Pentru că PSD-ul le-a majorat salariile de un miliard de ori, aşa cum le-a promis, profesorii nu vor mai fi nevoiţi să se împrumute zilnic de la elevi. "Acum vom lua mai rar bani de la elevi. E un pas mare înainte, pentru că avem şi noi demnitatea noastră. Înainte, nu trecea zi fără să cer unui elev bani de autobuz. Acum parcă altfel vezi viaţa când poţi să îţi faci abonament la Transurb", a spus un profesor de Geografie, care nu are cu cine să facă pregătire.

Sacru şi Profa

Jos penalii de pe capră! (I)

Cu penali şi cu penibili aburcaţi pe capra Ţării

se usucă embrionii şi în vacă şi-n porumb,

iar pământul se opreşte la intrare, la ieşire...

ignoranţa şi tâmpeala vom plăti-o mult şi scump!

Secături de toată mâna huruie, se umflă-n conturi,

sug din glie cu furtunul şi cu paiul, sug mereu,

n-au nici milă şi nici frică, li se fâlfâie de toate...

ce masculi şi ce femele fără nici un Dumnezeu!

Răsărita bate-n poartă şi se clatină de sete,

boii nu mai au nici umbră, porcii nu mai au guiţ...

pe când prin palate-nalte şi prin vile majestoase

crema Patriei transpiră prin preludii lungi şi şpriţ!

Festivaluri fără noimă, întâlniri de treacă-meargă,

fasoleli şi trăncăneală cu dureri în cot, în cu...

în curând, agricultura va fugi peste hotare,

unde nu-i închisă uşa, unde nu există Nu!        

Vocea cetăţeanului, vocea politicianului

Precizare
Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

 

Citit 4334 ori Ultima modificare Sâmbătă, 09 Septembrie 2017 11:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.