Prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel, unul dintre cei mai cunoscuţi lingvişti români, aprecia că "noi privim limba română ca pe o pâine, din care toţi trebuie să mănânce şi toată trebuie să fie bună. Nu! Unii trebuie să ştie mai mult, alţii mai puţin, pe grade, în funcţie de profesia la care aspiră fiecare". Ei bine, fie că suntem sau nu de acord cu această afirmaţie, un lucru este cert. Nu există român care să nu muşte măcar o dată în viaţă din bucata de pâine cu pleonasme.
Dar care este treaba cu pleonasmul? Ce este el, de fapt? În lingvistică, pentru că tot ne-am început pledoaria cu opinia unui lingvist, pleonasmul este exprimarea unei idei folosind mai multe cuvinte decât este necesar. În funcţie de context şi de intenţie, pleonasmul poate reprezenta fie o greşeală de logică sau o stângăcie de exprimare, pentru că aduce redundanţă în transmiterea informaţiei, fie o figură de stil, îndeplinind acelaşi rol ca repetiţia retorică.
Câteva exemple de pleonasme clasice din limba română sunt: "m-am întors înapoi", "urcă sus", "moş bătrân", "atac agresiv", "contrabandă ilegală", "a dăinui permanent", "avansaţi înainte".
Lingviştii mai spun că necunoaşterea etimologiei cuvintelor duce la apariţia unor pleonasme "latente", des întâlnite în limba română: "ortografie corectă", "asigurarea securităţii", "a cronometra timpul", "caligrafie frumoasă", "muncă laborioasă", "panaceu universal", "imperios necesar", "şi-a adus aportul". O altă cauză, spun experţii, ar fi necunoaşterea sensului cuvintelor împrumutate, lucru care se întâmplă acum cu neologismele din engleză: "board de conducere", "conducere managerială", "hit de succes", "reclamă publicitară", "summit la vârf", "maşină de floricele popcorn".
Asemenea construcţii dovedesc necunoaşterea sensului cuvintelor, neglijenţă în exprimare sau dorinţa vorbitorului de a impresiona prin folosirea unor cuvinte elegante. Pe de altă parte, la fel cum există o obsesie a detectării şi semnalării cacofoniilor, unii vorbitori au şi o obsesie a pleonasmelor, ca urmare a insistenţei cu care sunt criticate acestea în şcoală.
Cuvântul Săptămânii / CASETĂ
Tmeză = chiar dacă sună alambicat, acesta este unul dintre puţinele cuvinte din limba română care începe cu "tm". Aşa că vă va fi de mare ajutor atunci când veţi mai juca "Fazan", iar prietenii voştri vor încerca să vă încuie cu "ritm". Tmeza este intercalarea unui cuvânt între două elemente ale unui cuvânt compus.
