Dana Antonescu

Dana Antonescu

Haideţi să-l destresăm! E musai ca Manoliu să fie şef

Sâmbătă, 19 Octombrie 2013 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Mihai Manoliu, unul dintre consilierii care îi ţin trena primarului Marius Stan, trăieşte un adevărat coşmar de când a pierdut şefia Municipalei PNL, mai ales că era cât pe ce să fie exclus şi din partid. Liberalul, un ilustru avocat, de altfel, nu poate accepta, nici în ruptul capului, că nu mai este şef şi trage tare să fie proclamat director peste poliţiştii locali. Funcţiile de consilier municipal şi de preşedinte al Comisiei Juridice din cadrul Consiliului Local nu îi ...

Interlopi din patru judeţe au cuib la Vârlezi, la adăpostul unui club "de fiţe"

Luni, 27 Mai 2013 00:00 | Publicat în EVENIMENT
* Muzică la maxim, bătăi şi scandaluri în plină stradă şi mai ales frica de a nu fi atacaţi în propriile case reprezintă aspectele terorii prin care trec localnicii, de aproape un an de zile * Voci din rândul comunităţii vorbesc despre faptul că în jurul clubului s-ar face inclusiv acte de racolare şi „adjudecare” a damelor de consumaţie, aduse din diverse sate ale judeţului * Câteva sancţiuni pentru tulburarea liniştii publice şi un dosar penal pentru încălcarea pre ...

Educaţie ca în mafia siciliană. Gălăţean bătut şi călcat cu maşina pentru nesupunere

Joi, 16 Mai 2013 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Un tânăr de 23 de ani din Galaţi a ajuns în stare foarte gravă la spital, în urmă cu mai bine de o săptămână, după ce a fost rănit într-un conflict dubios   Un incident plin de semne de întrebare a avut loc în noaptea de 3 spre 4 mai într-o parcare din Micro 40 şi s-a soldat cu rănirea gravă a unui tânăr gălăţean, dar şi cu două dosare penale, aflate pe rolul Secţiei 4 Poliţie. Potrivit variantei oficiale, conflictul a avut loc între cel care avea să suporte f ...

Top cinci scandaluri cu interlopi la Galaţi în 2012

Marți, 25 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Împuşcat mortal la Umbrăreşti Anul 2012, deşi nu a adus sfârşitul lumii, a fost plin de evenimente în care au fost implicaţi membrii lumii interlope din Galaţi. Probabil cel mai violent a fost conflictul de la Umbrăreşti, din luna septembrie, atunci când un bărbat a fost împuşcat mortal, iar alţi doi au fost grav răniţi. Atunci, conform martorilor, din zece maşini au coborât peste 40 de inşi, înarmaţi cu bâte, răngi şi pistoale, pentru a se răfui cu victimele. Potrivi ...

GALERIE FOTO / VIDEO Autorităţile se feresc de fermele interlopilor! Vezi aici ce se petrece în Vadul Ungurului

Miercuri, 21 Noiembrie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
La câţiva metri de biserica din Vadul Ungurului funcţionează o crescătorie de porci care deversează toată mizeria în şanţul de lângă calea ferată Galaţi-Bucureşti * Autorităţile dau din colţ în colţ când vine vorba despre măsurile ce trebuie luate în privinţa fermei ilegale, care aparţine controversatului Renato Sîrghie În urma unei sesizări cel puţin interesante, am ajuns zilele acestea în Vadul Ungurului. De câţiva ani, cartierul are un miros aparte, care p ...

Dosarul "Case ilegale pentru magistraţi": Familia Leau, anchetată în aceeaşi cauză

Miercuri, 24 Octombrie 2012 06:00 | Publicat în JURIDIC
În dosarul în care apar numele mai multor magistraţi anchetaţi că au primit case ilegal de la stat figurează şi procurorii Dorina şi Sorin Leau. Dorina Leau a fost prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, actualmente fiind procuror la secţia judiciară din cadrul aceluiaşi parchet. Soţul său, Sorin Leau, a fost prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, apoi procuror la Parchetul de pe lângă Tribunal, iar în prezent lucrează la DIICOT ...

Dezvăluiri incredibile în „Dosarul Hortigal”! Fraţii Herăscu o plăteau pe soţia şefului Poliţiei!

Miercuri, 24 Octombrie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Monica Mihaela Miron, soţia comisarului-şef Daniel Miron, fost şef al IPJ Galaţi în perioada iulie 2009 - iulie 2010, figurează ca angajată la trei societăţi comerciale aparţinând fraţilor Herăscu, printre acestea aflându-se şi Makinvest Com, firma care a beneficiat de tranzacţia suspectă a celor peste 44 de hectare de teren care fac obiectul afacerii „Hortigal” Una dintre cele mai mari afaceri cu terenuri din judeţul Galaţi, care s-a derulat pe parcursul a nu mai mul ...

Dosarul „Case ilegale pentru magistraţi”: Pentru procuroarea Gurzu se continuă cercetările

Luni, 22 Octombrie 2012 06:00 | Publicat în JURIDIC
În dosarul „Case ilegale pentru magistraţi” s-au făcut cercetări şi faţă de Mihaela Gurzu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi. Magistratul este acuzat că a primit o locuinţă socială de la Primăria Galaţi, acolo unde soţul ei, consilier juridic, era şeful Serviciului Revendicări, în anul 2000. Contractul de închiriere a fost prelungit anual până în 2005, când familia Gurzu a cumpărat imobilul cu pricina, situat pe strada Tecuci, la blocul V3B. Anchet ...

Dosarul "Case ilegale pentru magistraţi" - Judecătoarea Rodica Dorin, scoasă de sub urmărire penală

Sâmbătă, 20 Octombrie 2012 05:59 | Publicat în EVENIMENT
În dosarul intitulat de presă „Case ilegale pentru magistraţi” apare şi numele judecătoarei Rodica Dorin, de la Curtea de Apel Galaţi. Magistratul a obţinut un apartament social situat pe strada Basarabiei. În momentul dobândirii acestui apartament, judecătoarea Dorin deţinea un alt imobil pe strada Siderurgiştilor. Conform declaraţiei de avere depusă de Rodica Dorin pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, numărul imobilelor deţinute de magistrat este mult mai mare. ...

Dosarul "Case ilegale pentru magistraţi": Judecătorul Florea, acuzat de înşelăciune şi fals în declaraţii

Vineri, 19 Octombrie 2012 06:00 | Publicat în JURIDIC
Dosarul privind ancheta referitoare la apartamentele sociale primite de mai mulţi magistraţi gălăţeni îl vizează şi pe judecătorul Robert George Florea. Magistratul a promovat în 2011 de la Judecătorie la Tribunalul Galaţi. Se pare că Robert Florea a primit de la Consiliul Judeţean Galaţi un apartament pe strada Basarabiei. Magistratul deţinea însă, în momentul primirii apartamentului, un alt imobil, pe strada Brăilei. Imobilul cu pricina fusese cumpărat în 2002 de judecăt ...
Pagina 16 din 17