Teodora Miron

Teodora Miron

Magistraţii aşteaptă împlinirea promisiunilor

Miercuri, 09 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC
Magistraţii gălăţeni au protestat şi marţi, judecând doar cauzele urgente. La fel se va întâmpla şi astăzi la Palatul de Justiţie. „Vom continua protestele până în momentul în care Adunarea Generală va hotărî altceva. Nu se va întâmpla asta însă înainte ca promisiunile care ne-au fost făcute cu privire la legea salarizării unice să fie puse în practică. În momentul în care cerinţele noastre vor fi îndeplinite, atunci vom relua programul normal”, ne-a declarat ...

Doar 240 de admişi după prima probă, la INM

Miercuri, 09 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC
Institutul Naţional al Magistraturii a publicat, săptămâna trecută, rezultatele obţinute în urma susţinerii probei scrise (probă eliminatorie) la materiile drept civil, drept penal, drept procesual civil şi drept procesual penal, din cadrul concursului de admitere la INM. Doar 240 dintre cei 2.867 de candidaţi înscrişi au obţinut note de trecere. Toate contestaţiile depuse în urma susţinerii probei eliminatorii au fost respinse, aşa că numărul celor declaraţi admişi rămân ...

Magistraţii judecă doar urgenţele

Marți, 08 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC
Nici ieri nu a apărut nicio noutate cu privire la protestele magistraţilor. „Nu ne-am schimbat în niciun fel decizia. Vom continua protestele până în momentul în care vom vedea proiectul de lege privind salarizarea unică în forma finală”. „În momentul în care acest proiect va fi publicat, în formă finală, pe site-ul Parlamentului, vom convoca din nou Adunarea Generală şi vom lua o nouă decizie, fie că încetăm protestele, fie că le vom continua. Până atunci însă, d ...

Curier juridic - Recunoaşterea paternităţii

Marți, 08 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC
Doamna Mihaela D., din Galaţi, ne-a scris pentru a ne spune că este căsătorită şi despărţită în fapt din 2005. De doi ani trăieşte în concubinaj cu un alt bărbat şi acum este însărcinată. Doamna Mihaela vrea să ştie dacă bărbatul cu care trăieşte (tatăl viitorului copil) îl poate recunoaşte la starea civilă ca fiind al lui, mai exact să îi poarte numele, în condiţiile în care ea este încă, legal, căsătorită cu alt bărbat şi cum se procedează într-un astf ...

Protestele magistraţilor continuă la Galaţi

Sâmbătă, 05 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC
Vineri, la instanţele gălăţene a fost aceeaşi activitate ca toată săptămâna - s-au judecat doar urgenţele. „Nu vom înceta protestul, ci vom menţine aceeaşi stare inclusiv la începutul săptămânii viitoare. Până nu vom avea un răspuns cert din partea Guvernului nu ne vom schimba decizia. Aşteptăm forma finală a proiectului de lege privind salarizarea unică, forma pentru care Guvernul doreşte să îşi asume răspunderea”. „La videoconferinţa care a avut loc joi nu a ...

Protestele magistraţilor continuă

Marți, 15 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC
Chiar dacă luni a avut loc o videoconferinţă între ministrul Justiţiei şi şefii instanţelor din ţară, magistraţii gălăţeni îşi continuă protestele şi astăzi. „Noi am decis că vom face o nouă Adunare Generală mâine. La această nouă Adunare Generală vom discuta toate aspectele stabilite până acum în legătură cu revendicările noastre legate de subfinanţarea justiţiei şi de legea unică de salarizare. Abia atunci putem lua o nouă decizie, până mâine însă r ...

La mare cu bani puţini

Vineri, 25 Iunie 2010 03:00 | Publicat în MAGAZIN
Anul asta te-ai hotărât că vrei să mergi în vacanţă într-o staţiune ieftină (nu de alta dar e criză!) de pe litoralul românesc. Alege Năvodari: vei găsi aici nu doar urmele amintirilor de când mergeai în tabără, copil fiind, ci şi o plajă unică în ţară prin simplitatea ei - Corbu - Mamaia Sat - Năvodari.Staţiunea Năvodari este cunoscută drept una dintre cele mai liniştite de pe litoral. Plajele de aici sunt asemănătoare cu cele din Mamaia, însă sunt mai liniştit ...

Ora de cocktail - Singapore Sling

Vineri, 04 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în MAGAZIN
Exotismul e la putere şi luna aceasta, fiind combinat cu nevoia de răcoare, senzaţia de libertate de care ai nevoie după o zi de muncă va apărea numai după savurarea cocktailului ce urmează…Singapore Sling- Ingrediente: 1½ părţi gin, ½ părţi cherry flavored brandy, ¼ părţi triple sec, ¼ părţi Benedictine, 4 părţi suc de ananas, ½ suc de lime, 1/3 părţi grenadine, o picătura de bitter.- Mod de preparare: Turnaţi într-un shaker băuturile, acoperiţi cu gheaţă nivel ...

Toţi grefierii protestează

Joi, 03 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC
Dacă „Viaţa liberă” vă anunţa ieri că grefierii de la Curtea de Apel Galaţi îşi desfăşoară activitatea în mod normal, respectând inclusiv programul cu publicul, începând de astăzi situaţia s-a schimbat. În urma Adunării membrilor sindicatului „Dreptatea” din cadrul Curţii de Apel Galaţi, s-a decis ca şi aceştia să îşi întrerupă activitatea. „Compartimentele arhivă şi registratură nu vor mai avea program de lucru cu publicul. Se vor primi doar cererile ş ...

Timpul protestului înseamnă bani

Miercuri, 02 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC
* Încurajări de la justiţiabili * Până pe 17 septembrie nu se înfiinţează firme, nu se dizolvă societăţi, nu se poate face nicio modificare în societăţile comerciale * S-a blocat orice proces comercial * Se pierd sume importante de bani * Creditorii vor fi afectaţi * Ieri, 1 septembrie, a fost prima zi de protest la toate cele trei instanţe gălăţene. Sala paşilor pierduţi era, în jurul orei 11,00, aproape goală. Doar câţiva justiţiabili mai zăboveau pe hol. Masa avoca ...
Pagina 729 din 761