Extrag o rădăcină pătrată din vedere şi-o pun pe foc, sub oala cu luna mea de miere, să scadă, să rămână cât mai puţină, dar curată, să nu-mi lase (la urmă) gust amar!   Să nu mi se aplece, pun murături pe lună şi-i spun şi epitete...(să fie şi mai bună)... îi suflu în ureche: o, luna mea, rămâi!... şi să nu-mi vină greaţă, îi storc lămâi, lămâi...!   Nu vreau această miere să fie miere nouă, dar sper să-mi ţină luna măcar o noapte, două. ...

Atunci, n-am văzut că se duce spre amurg!...Acum, oare unde se duce? e tot desculţă şi tot frumoasă! dar nu mai are sapă pe umăr! nu-i nici mică, nici mare! nici scundă, nici înaltă! nici liniştită, nici tulburată! nici mai încolo, nici mai încoace! exact la câţiva paşi în faţa mea!...Iată, pădurea de salcâmi este din ce în ce mai puţină! şi face foarte puţine flori! doar aşa, de aducere aminte! şi face păsări mai puţine decât flori! doar aşa, să aibă cine ...

Aud şi văd... sunt gata (de-acum) acestea toate... (şi cele n-întuneric, şi cele luminate)... de pleci, să iei lumina s-o duci la început, pe marginea iubirii şi-a primului sărut!   Şi e păcat de-a pururi s-o laşi în singurare, aici... (şi fără cruce, şi fără lumânare)... cui să-i mai bată-n iris şi-n noapte şi-n fereşti, şi ce să-mi mai arate (de-acum) dacă nu eşti?!   Plecarea ta o smulge din rost şi din viteză... (unii pândesc s-o ţină în cuşcă � ...

O văd! e la câţiva paşi în faţa mea! vine spre mine! mi se pare că vine prea încet, aşa de mult o aştept! mi se pare că vine prea repede, aşa de puţin cred că va dura sfârşitul acestei aşteptări! şi dacă nu se opreşte? dacă trece pe alături? dacă vrea doar să încerce rezistenţa la frângere a sufletului meu controlat de naivitate? dacă vrea numai să-mi verifice alura de îndrăgostit lulea şi, apoi, să-mi facă sâc!? dacă vrea numai să vadă cum îmi stă răvă ...

Moto: "au fugit câinii din lanţuri,/ toamna s-a-ngropat de vie,/              sfântul tremură-n biserici,/ ninge în autobuz.../              pe maidanul cu gunoaie/ a murit o jucărie,/              câinii mi-au mâncat bocancii.../ şi tu încă n-ai ajuns"                                                                  (Yolanda Kremene) Cântam la mierlă, şi cântam la turturică, şi ...

Sigur că da! fiecare grup se opreşte în jurul pianului şi chiar aude: "cu ochii mei de patru iliade/ vreau să cobor tristeţea din statui.../troia mă-nvaţă astăzi cum-se-cade/ să nu ucid sonata nimănui!"... Şi chiar aude, pentru că pianul cântă! pentru că la pian cântă cine vrea dintre trecători! cine vrea, cântă! sau, pasămite, încearcă să cânte! şi cum mă-sa să nu te cruceşti? cum să nu te minunezi?... Acordurile pianului (mai înalte ori mai joase, profesioniste ...

Despre fata asta nu am scris niciodată... (doamne, ce făptură frumoasă!)... când o văd, nu mai am cuvinte, nu mai am inimă, îmi cade luna pe casă!...   Pe fata asta au iubit-o foarte mulţi... (care mai de care mai fraudulos!)... nu ştiu de ce îmi place fata asta... prietenii râd şi spun că am mâncat de pe jos!   Nu am făcut dragoste cu fata asta... (jur pe căruţă, pe cotigă, pe sănii... şi chiar pe sufletul meu de piatră nestemată!)... fata asta are sânii ca două dih ...

Sunt în Londra. Nu contează secunda, minutul, ora, ziua, săptămâna, luna, anul... Aceste componente/dimensiuni ale timpului, inclusiv timpul, sunt nişte convenţii mizerabile şi fatale. Şi care privesc, zice-se, rolul şi rostul Universului pe Pământ şi al Pământului în Univers. Mă rog, aşa o fi, nu mă pot pune de-a doua cu Stephen Hawking, unul dintre cei mai deştepţi fizicieni de la Einstein încoace! Aceste convenţii nu-mi pot pune piedică admirării în faţa şi în mij ...

foaie verde mătrăgună/ cine moare se adună şi se-mpacă şi se-ndreaptă/ fără vorbă fără faptă foaie verde păpădie/ ce tristeţe-n viu şi-n vie că nu-i timp şi vreme cică/ de ruşine şi de frică nu mai zic astea sunt rare/ zburdă naiba-n fiecare ispiteşte cu otravă/ zvârle urlete pe slavă scuipă grâu plânge neghină/ bate cuie în lumină ş-apoi cică treacă-meargă/ ce măruntă lume largă foaie verde n-am cuvinte/ înapoi şi înainte cine umblă fără moarte/ ...

Din urmă, cam de la cincizeci de ani distanţă/depărtare, zmeul îmi face semne disperate să-l aştept, mă strigă să merg mai încet, vrea să mă ajungă şi să meargă şi el în lumea în care mă duc fiindcă trebuie să încep Aşteptarea din ziarul de ieri. Cred că n-am văzut niciodată un zmeu aşa de grăbit şi de înspăimântat. Zadarnic se dă peste cap, că tot nu poate ieşi din starea de aproape om. Şi doar l-am avertizat să rămână ceea ce este din şi prin naştere ...