Diana...gălăţeanca Diana Spânu...e gata pentru ultimul cântec al celui din urmă zbor. După cum îşi lunecă pleoapele pe ne/liniştea irisurilor căprii, ai zice că-i gata de plecare. Ai zice că de-o viaţă aşteaptă să-şi desfăşoare aripile unei plecări stranii, unei plecări necesare (?) unei plecări iminente. Orice ai zice, şi zborul e tot o plecare, dacă nu-i sosire. Şi zborul e tot un mers. E un mers pe aer, cu aer, prin aer...iar în plecarea/zborul artistei e un demers. O rezolvare, cred că-şi zice Diana. Ca în "Sonata Nimănui: "Noaptea dansează striptis în petunii,/ mă doare (noaptea) dorul de pian,/ dau un regat pentru Sonata Lunii,/ dau şi potcoava Calului Troian!// Cu ochii mei de patru Iliade/ vreau să cobor tristeţea din statui.../ Troia mă-nvaţă (astăzi) cum se cade/ să nu ucid Sonata Nimănui!// Şi caut...caut cheile furtunii,/ pot ajunge dincolo de ieri,/ să mor aproape de Sonata Lunii,/ sublim, sub lancea ochilor homeri!"...Da! Sigur că da!...
Naşterea Dianei se întâmplă în Galaţi, când părinţii săi locuiau în prima Ţiglină, la blocul turn I. Scâncetele-i înalte anunţau sosirea unei voci de excepţie pe harta cu Dunăre Albastră şi Castru Roman. La nouă ani, caută şi descoperă Magia Muzicii într-o chitară. Apoi, în 1985, la numai 14 ani, primeşte aplauze pentru întâia oară în public. Talent autentic, îşi continuă pregătirea şi perfecţionarea vocală în Iaşi, Capitala Eternă a Moldovei din Totdeauna. Până la 19 ani, aflându-se într-o sete şi într-o stare de zbor fulminantă, câştigă numeroase premii şi trofee la concursuri şi festivaluri de muzică uşoară, fiind remarcată de mulţi compozitori şi stârnind invidii devastatoare pentru breaslă, dar şi pentru delicateţea-i de libelulă. Apoi, la Teatrul muzical "Nicolae Leonard", unde este angajată, îşi modelează şi-şi perfecţionează tehnica vocală, această asiduitate fiindu-i răsplătită cu multe alte premii de interpretare. Din 1993, artista Diana Spânu îşi începe zborurile dincolo de frontiera României: Italia, Austria, Franţa şi de cinci ori în Japonia, la Nagasaki, Osaka şi Tokio. Desigur, în ceastă perioadă îşi vede şi-şi aude "Cântecul meu de iubire", primul său album. În anul 2000 este admisă la Universitatea Naţională de Muzică, pe care o absolvă în 2007. Şi totul, absolut totul, cu aceeaşi dorinţă inexorabilă de zbor, cu acelaşi impuls implacabil în sângele-i albastru, de fenomenopteră, de idol şi model pentru cei care visează aripi măcar o secundă!...Stai să vezi!
