Gheorghe Arsenie

Gheorghe Arsenie

Rezultat echitabil în derbiul echipelor gălățene

Luni, 29 August 2022 04:00 | Publicat în SPORT
Cele două formații din județul nostru, Unirea Braniștea și Sporting Liești, s-au întâlnit în prima etapă, pe ”Oțelul”, și au încheiat cu o remiză albă, 0-0. Nou-promovata a fost mai activă în prima repriză, iar lieștenii în cea de-a doua repriză. A fost remarcată evoluția portarului Vădeanu, care a avut câteva intervenții excelente. Jocul a fost mult mai echilibrat o dată cu trecerea timpului, ca și rezultatul final. Pe lângă rezistența adversarilor, lieștenii ...

Start prelungit pentru performanță

Sâmbătă, 27 August 2022 00:00 | Publicat în SPORT
Pentru trei dintre echipele noastre prezente în competițiile naționale a sosit ziua debutului. În weekend, toate cele trei grupări intră în focul luptei ce va dura până în primăvara anului viitor. Pentru că între ele se află și o formație feminină, să-i acordăm prioritate în rândurile care urmează. FC Universitatea, din nou în prima ligă Retrogradate la finalul campionatului trecut din Liga I, ”studentele” au beneficiat de o oportunitate fericită – retragerea din ...

HANDBAL. Obiectivul echipei gălățene – menținerea în „Liga Florilor”

Vineri, 26 August 2022 04:00 | Publicat în SPORT
Nou-promovata în primul eșalon feminin de handbal, CS Municipal Galați, se află la doar o zi de debutul în noul sezon competițional. Sâmbătă, de la ora 13,00, elevele antrenorului Valeriu Costea vor da piept cu o fostă campioană și una dintre echipele de top ale handbalului nostru, SCM Rm. Vâlcea. ”Un meci dificil, pentru că peste toate cele mai jucăm și în deplasare. Mergem cu 16 jucătoare și ne dorim o evoluție cât mai onorabilă. Ținând cont de întregul context al c ...

La CSM Arcada vor porni din plin motoarele

Miercuri, 24 August 2022 06:00 | Publicat în SPORT
Voleiul gălățean, dar și suporterii acestei discipline sportive au trăit o perioadă intensă în această vară. Galațiul a fost gazda tuturor meciurilor internaționale ale selecționatei României, dar și a perioadei de pregătire. Orașul nostru a primit acest statut. Nu se pot uita meciurile din ”Liga de Argint”, cu promovare într-o ligă superioară, apoi meciurile din preliminariile Campionatului European, unde ”tricolorii” au încheiat grupa pe primul loc și vor juca î ...

HANDBAL. CSM Galați, ultimele meciuri de verificare

Luni, 22 August 2022 00:05 | Publicat în SPORT
În finalul acestei săptămâni, pe 28 august, se dă startul în noua ediție a primului eșalon feminin de handbal, în care echipa noastră va juca la SCM Rm. Vâlcea. În weekendul trecut, gălățencele au participat la un ultim turneu de verificare, la Brăila, unde au înregistrat rezultatele: 19-32 cu Dunărea Brăila, 25-27 cu SCM Craiova și 20-23 cu Corona Brașov. "Un turneu util, în care s-a văzut lipsa de experiență a jucătoarelor mai tinere, dar și lipsa de constanță în ...

VOLEI „Tricolorii” vor merge la Europene de pe primul loc!

Luni, 22 August 2022 06:00 | Publicat în SPORT
Selecționata masculină a țării noastre a mai înregistrat un rezultat excelent, calificarea la turneul final al Campionatului European de anul viitor. Prima mare performanță din acest an a fost promovarea în ”Liga de Aur”, după ce dominase competiția inferioară - ”Liga de Argint”.  Și pentru că Galațiul este părtaș la ambele performanțe, să spunem că acestea au fost "clădite" în orașul nostru, cu sprijinul publicului. Mai întâi a asigurat condițiile optime de pre ...

Preliminariile Campionatului European de VOLEI. România, la un singur pas de... Europa

Vineri, 19 August 2022 07:15 | Publicat în SPORT
Competițiile preliminare pentru viitoarea ediție a ”Europenelor” masculine de volei și-au derulat meciurile penultimei etape. În Grupa G s-au disputat partidele România – Elveția 3-2 și Bosnia-Herțegovina – Albania X-X. În urma acestor confruntări s-a alcătuit și un clasament... convenabil: 1. România 12 puncte (14:6 setaveraj), 2. Elveția 12 puncte (14:7), 3. Bosnia 4 p, 4. Albania 2 puncte. La Galați s-a jucat cu cărțile pe masăRomânia se afla la un singur punct dis ...

Astăzi, la Galați, ROMÂNIA-ELVEȚIA

Miercuri, 17 August 2022 06:00 | Publicat în SPORT
A sosit ziua importantului examen pentru naționala masculină a României, meciul din preliminariile Campionatului European. Întâlnirea are loc astăzi, în compania echipei Elveției. Cele două selecționate ocupă primele două locuri în fruntea Seriei G, cu 11 puncte oaspeții și cu 10 puncte ”tricolorii”. De aici și marea importanță a confruntării, la ”Europenele” de anul viitor calificându-se echipa de pe primul loc și încă 4 de pe locul al doilea. Meciul începe la or ...

HANDBAL. Gălățencele de la CS Municipal, încă două jocuri de verificare

Luni, 15 August 2022 09:00 | Publicat în SPORT
Zilele acestea, echipa feminină de handbal a CS Municipal Galați, recent promovată în primul eșalon, a susținut încă două jocuri de verificare din actuala campanie a pregătirilor. Meciurile au avut loc în cadrul unui turneu organizat de fosta campioană SCM Rm. Vâlcea. Cu vâlcencele n-au jucat, dar s-au duelat cu CSM Slatina (21-22 cu Vâlcea în finala turneului), în fața căreia gălățencele au cedat la trei goluri, 26-29 și cu CS Mioveni, 20-30. Două meciuri utile care îl ...

VOLEI. România – Elveția, decisiv pentru calificare

Luni, 15 August 2022 06:45 | Publicat în SPORT
Aproape pe nesimțite s-au disputat patru dintre cele șase meciuri din preliminariile Campionatului European ale selecționatelor masculine. În actuala campanie, echipa noastră tricoloră face parte din Grupa G, alături de Albania, Elveția și Bosnia-Herțegovina, echipe întâlnite în această ordine.În cele patru meciuri de până acum, s-au înregistrat rezultatele: 3-0 cu Albania, 2-3 cu Elveția, 3-1 și 3-0 cu Bosnia. Astfel că, la ora marelui meci cu Elveția, clasamentul arată a ...
Pagina 107 din 284