Din sportul gălățean. CSU Galați, pe podium

Din sportul gălățean. CSU Galați, pe podium
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

VOLEI. Podiumul clasamentului Seriei Est a Diviziei A2 de volei feminin, la finele turului de campionat, este ocupat de CSU Hygienium Galați, CSM Constanța și Sport Plus Brăila - toate cu câte 11 puncte.

BASCHET. Municipiul Târgoviște a găzduit cantonamentul lotului național de baschet Under 16 al României. Între cei 27 de sportivi convocați s-au aflat și patru gălățeni, toți de la Academia de Baschet Phoenix Galați: Cosmin Buboiu, David Andrei Brăilescu, Matei Sorodoc și Mihnea Dănău.

HOCHEI. Numai astăzi și mâine mai pot fi făcute înscrieri pentru competiția de hochei "Memorialul Stelian Rusu"”, organizată de Clubul Dunărea. Competiția este rezervată echipelor de copii Under 8 și Under 10 și se va desfășura în zilele de 21 și 22 ianuarie. Informații la telefon 0742.773.444 (Cristian Istrate).

TENIS. Federația Română de Tenis a comunicat clasamentele finalului de an 2022. Simona Halep și Nicholas David Ionel sunt cei mai buni la seniori, în timp ce gălățeanul Gabriel Ghețu (fost la Viva Tenis Club, actualmente la Dinamo) este liderul băieților de 16 ani.

FOTBAL. Comisia de Disciplină a AJ Fotbal Galați a soluționat ultimele două contestații de la meciurile Ligii a V-a. Meciul Zorile Grivița - Victoria Slobozia Conachi, întrerupt la scorul de 2-2, prin părăsirea terenului de către echipa gazdă, a fost omologat cu scorul de 3-0 în favoarea oaspeților, iar întâlnirea Prutul Vlădești - Flacăra Pechea, 1-2 pe teren, a fost omologată cu 3-0 pentru gazde, pentru abateri de la regulament.

Grupaj realizat de Gh. Arsenie, M. Petrescu

Citit 1105 ori Ultima modificare Luni, 02 Ianuarie 2023 18:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.