Astăzi este Ziua Mondială a Nopții Minții

Astăzi este Ziua Mondială a Nopții Minții
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Finalul săptămânii trecute ne-a oferit inefabila bucurie a unui meci de tenis de câmp cum rar s-a văzut, iar presei i-a prilejuit, încă o dată, să scrie despre cât de fabuloase sunt finalele epice. La Cincinnati, în Statele Unite, Novak Djokovic (36 de ani) l-a învins pe Carlos Alcaraz (20 de ani), în finala turneului, care a durat aproape 4 ore. Cronicarii, experții și specialiștii sportului cu balonul rotund, da' mic spun că a fost poate cel mai frumos meci din istorie. Până și celebrul specialist în consens Ion Iliescu s-a arătat peste poate de încântat: "Măi dragă, vă mărturisesc că mi-ar plăcea să mai văd astfel de meciuri jucate de cei doi. Să ne ajute Bunuțul să transmită cineva și meciul de retragere al spaniolului, iar iugoslavul să învingă! Om trăi și-om vedea!"a conchis îndrăgitul antropolog din Oltenița.

* Ministresa Culturii, Raluca Turcan, a fost invitată de către USR la Comisia de Cultură din Camera Deputaților pentru a da explicații legate de pericolul ca mai multe muzee să fie închise. Reporterii noștri speciali, că altfel nici nu merită să fie insultați și catalogați, au aflat care este ideea în jurul căreia doamna Turcan își va susține argumentele: "M-am lămurit cum stă treaba și cu muzeele astea. Mare șmecherie nu e de capul lor. La urma urmei, ca să fiu sinceră până la capăt și să spunem lucrurilor prenume, mulți dintre pictorii care au tablouri vechi și foarte vechi în acele muzee sunt cei care, la un moment dat, s-au trezit morți. În încheiere, profit de ocazie pentru a-i ura renumitului pictor și baron local din Sibiu, Levon James Brukenthal, mulți ani trăiască alături de cei dragi!".

* Mai mulți specialiști în neuroștiințe din Marea Britanie au efectuat un studiu, potrivit căruia "uitarea ar putea să nu fie cu lucru rău și că, dimpotrivă, ar putea reprezenta o formă de învățare".

În timp ce mă chinuiam să-mi aduc aminte cum îl cheamă pe cadrul didactic cu care Ciolacu a studiat Lobotomia de clasa a VI-a, am învățat să despart singur substantivul AMNEZIE în silabe triste.

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1415 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2024 01:50

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.