Ciolacu are licență poetică Pro de antrenor

Ciolacu are licență poetică Pro de antrenor
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

* Zilnic, presa remarcă și consemnează câte o "răsturnare de situație". Dincolo de folosirea cu obstinație a acestei expresii, fără recomandarea medicului de redacție, mă macină o întrebare: ce-o fi în sufletul cititorilor din Caracal, când află că s-a mai răsturnat o situație?!

* Nici n-a apucat Edi Iordănescu să-și tragă sufletul și să se bucure cum se cuvine de calificarea echipei naționale de fotbal a României la Campionatul European, că Marcel Ciolacu s-a și apucat de alpinism. Premierul s-a urcat cu ghetele de iarnă sintetică pe succesul echipei naționale, anunțând: "A venit momentul ca statul să se implice direct în finanțarea academiilor de fotbal."

Zis și tăcut. Pardon, ăsta-i Iohannis! Așadar, zis și prefăcut. Marcel Ciolacu a luat tradiționala-i sută de lei, sacoșa cu planuri și intenții mărețe, doi consilieri-antrenori cu licență poetică Pro descurcăreți tip Stoichiță, tricoul lui Alibec cu autograf, cât și o poză cu Pușcaș când n-avea frizura aia mișto, și a plecat să investească în academiile de fotbal. Numai că... ghinion, cum ar zice Klaus! În loc să meargă cu suta aia de lei, ca să pună pe picioare academiile fotbalistice, domnul Marcel a ajuns în piața în care a fost și-acu' vo 2-3 săptămâni, la cumpărături. Da, exact acolo de unde-a cumpărat cu o sută de lei cam tot ce-i trebuie unui om obișnuit, așa cum este și el, pentru un trai decent. Când a dat cu ochii de vânzătoarea care l-a servit și data trecută, Marcel Ciolacu s-a înroșit la față, aidoma tomatelor pe care uitase să le cumpere. Cu celebra-i politețe și finețe retorică, premierul s-a scuzat:

- Să moară Cipilanu, doamnă, dacă m-am prins că nu aicea tre să viu ca să investesc în viitorul fotbalului românesc!

- Domnu' Maricel...?!

- Da, doamnă, io sunt, care m-a dat și la televizor la doamna Dana Budeanu că și ei i-am zis că-s un om normal de la Buzău... Aoleu, aveți pătrunjel?!

- Da, dar dumneavoastră n-aveți Rollex, domnu' Marcel. Îmi pare rău... Haideți c-am glumit, că mie-mi place de Rareș Ilie de la Rapid...

- Ăla-i Rareș Bogdan, doamnă!

- Auziți, fac și eu o întrebare: știți cumva dacă a început Gaudiamusu'?

- Habar n-am, dar vă mulțumesc că mi-ați amintit că m-a rugat nevastă-mea ca, dacă tot jucăm la anu' în Germania, să cumpăr niște sparanghel, ca să facă humus!

- Ăla-i năuc, domnu' Maricel.

- Cine?

- Rareș Bogdan!

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1771 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2024 01:48

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.