Opriți Planeta, că vreau să beau suc de roșii negre!

Opriți Planeta, că vreau să beau suc de roșii negre!
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

* De câte ori vine vorba despre cei care se așează, cuminți și docili, la coadă, pentru a-și plăti dările la stat, presa relatează că "oamenii s-au înarmat cu răbdare". După smerita-mi părere de păcătos dovedit, când presa ne asigură că oamenii sunt înarmați până-n dinți cu răbdare, Dumnezeu zâmbește. Iar ca sacrilegiul să fie sigur și complet, zic că nu e zâmbetul lui.

* Grijile de sezon se află în strânsă legătură cu vânzările de ceai, pastile, șervețele nazale și smiorcăieli publice. Asta nu-i o revelație. Și nici măcar rodul unui presupus studiu laborios. E o constatare banală. Un truism hibernal.

Ești răcițel și încă n-ai semnalat și nici nu te-ai văitat pe feisbuc?! Iertată să-mi fie îndrăzneala, dar abia asta e nepăsare și inconștiență. Ai grijă și, vorba indianului care suferă de platfus orar, stai în castă! Fă guturai din ce ai și scandal din ce-ai învățat de la soacră-ta! Am auzit că dă bine. Nu soacra, ci smiorcăiala de care-am făcut vorbire. Dă foarte bine în tabloul lamentării.

* Un astronaut de pe Stația Spațială Internațională a pierdut prima roșie crescută în spațiu. Colegii lui au găsit-o după câteva luni.

Cu nedisimulată sinceritate, va rog respectuos să nu vă grăbiți să credeți că imprudentul și neglijentul astronaut este român sau că are origini românești. Pentru a intra în istoria horticulturii cosmonautice, un român cu simțul umorului cosmogonic are nevoie de trei roșii: pe una s-o piardă, pe una s-o strice, iar pe cea de-a treia roșie s-o fure rusul care ține de șase, ca să nu se prindă americanul de cârdășie, care se chinuie să-l convingă pe chinez că cea de-a patra roșie este neagră și, deși înscrisă în organizația BLM a pătlăgelelor, este discriminată pe criterii cromatice.

* Cercetătorii australieni spun că posesorii de pisici prezintă un risc mai mare de a suferi de schizofrenie, față de restul persoanelor. La polul opus, clinic și policlinic vorbind, se află savanții britanici, care sunt de părere că nu există nicio legătură între pisici și tulburările mentale.

În copilărie, sufeream de angoase de natură felină și de profeție în frază terminală. Când am auzit-o prima oară pe mama că vrea să toarcă, n-am mai așteptat să-mi descrie lâna de oaie. Am fugit lătrând direct la câinele din ogradă, și, de emoție, i-am băut apa. Slavă Domnului că încă trăiesc cu impresia că-s sănătos la cap!

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1598 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2024 02:01

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Iulian
    Luni, 11 Decembrie 2023 09:37
    95.76.32.***
    Și Prunariu a venit din spațiu cu mâinile roșii că-l plesnea rusul la palme când vroia să pună mâinile pe ceva.
    0
    2

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.