Cubismul e frumos, până-n ziua în care-l porcăim

Cubismul e frumos, până-n ziua în care-l porcăim
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Paradoxal sau nu, azi este 9 martie. Nu puneți la inimă, mai ales c-ați mai pățit rușinea asta! Vasluienii bigoți de sex masculin au o relație de amiciție și cordialitate specială cu această zi. Pe 9 martie, ei sărbătoresc Revelionul Ospătarilor și a Ghiocelului de după.

Useriștii nu au nicio trăire în legătură cu semnificația acestei zile. Nu le permite statutul, ideologia și nici măcar religia. Aceștia își amintesc totuși că ieri a fost Ziua Femeii, gen. Sau, cum frumos spune creatorul de chiloți Cătălin Botezatu, ieri a fost vineri. 

Drept-credincioșii spun că femeia nu este egală cu bărbatul. Mă tem că au dreptate, pardon de alint! Aceiași drept-credincioși spun că femeia este egală cu Dumnezeu, grație însușirii divine de a da naștere ființelor omenești, si că bărbatul n-ar trebui să se supere pe această "discriminare". Cu excepția bărbaților care știu ei mai bine ce au de făcut, azi, ca să repare această nedreptate istorică. Sunt cei care găsesc, cu ușurință, cel puțin 44 de motive de "răzbunare", și tot atâtea motive de a zâmbi cu subînțeles, în aerul inspirat.

* Joi, cu ocazia prezenței cancelarului Austriei, Karl Nehammer, la București, țara noastră a intrat în Shenzhen. Cu avionul și cu trenul de aterizare.

* Presa amatoare de senzațional a remarcat, pe bună dreptate, că președintele l-a primit la Cotroceni pe cancelarul austriac Kark Nehammer. Unul dintre cei doi s-a lăudat acasă că a fost la Grădina Botanică.

* Presa responsabilă cu destinul și soarta șeptelului ne-a adus, acum două zile, o veste nu tocmai bună: "A muțit Pigcasso, porcul pictor care a câștigat peste un milion de dolari cu tablourile lui." Încă o dovadă că viața are nu numai suișuri și coborâșuri, ci și suine. Expresionistul porc a trăit opt ani, iar săptămâna asta s-a dus să le povestească și îngerilor săi cum stă treaba cu porcii care se trag tot de la rît. Cum a fost posibil ca porcul pictor să trăiască opt ani?! A avut norocul de a nu-l întâlni pe curatorul român pentru care ziua de 20 decembrie are o însemnătate sacră.

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1234 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2024 02:10

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.