Afiș sau a nu fiș, acesta e posterul electoral

Afiș sau a nu fiș, acesta e posterul electoral
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* În semn de omagiu și prețuire pentru realizările lui Klaus Iohannis și sacrificiul făcut de președinte pentru bunăstarea poporului român, Monitorul Oficial ar putea fi rebotezat "Nimica Publicitate". Deocamdată, echipa care lucrează la redenumirea acestuia se chinuie să-l convingă să nu devină monitor de schi, așa cum i-a promis președintelui. 

* E debandadă în Dubai! Locuitorii sunt pur și simplu bulversați de ploile abundente și de inundațiile aferente. Unul dintre șeici a fost auzit strigând în gura mare: "Cine a plouat să strângă!"

Nici cei din Qatar nu se simt prea bine, după ce Marcel Ciolacu le-a spus că ceea ce-și face omul cu mâna lui ar trebui să fie mai trainic si sustenabil, deși experții în planning familial sunt de altă părere. Analiștii de politică externă de la noi spun că Ciolacu a dat semnalul relansării programului strategic de educație sexuală în școli "România - și educată, și cu banii luați".

Afiș sau a nu fiș - aceasta ar putea fi întrebarea, dacă n-ar fi vorba despre un poster electoral.

Un afiș electoral care îl promovează, alături de Nicolae Ciucă, pe Nicolae Robu la Primăria Timișoarei a născut controverse, de față cu moașa publicitară a partidului. Robu a fost botezat "Gheorghe", deși pe el îl cheamă "Nicolae".

E ca si cum actualul primar al orașului Galați ar apărea pe afișe, alături de Nicușor Ciucă, sub denumirea cinematografică de "Pukeanu Reevs", iar lumea l-ar compătimi că are un început de Gheorghe Flutur, doar pentru că pe soția președintelui țării o cheamă Carmen Hara și a jucat în filme alături de Avion Iliescu.

* Întrebat la o emisiune de gătit în funcție de zodie de ce a fost ales Cîrstoiu să candideze la Primăria Capitalei, jovialul Nicolae Ciucă a dat un răspuns sincer, curat, lămuritor și, de ce nu, exhaustiv: "Noi nu am avut un candidat, ca nu am avut."

Talentul sofistic și silogistic al lui Nicușor Ciucă i se trage din rătăcirile sale infantile, din copilărie, când, în timp ce se pregătea să se dea singur la școală, a fost abordat de către bunica sa maternă:

- Ce faci, Nicușoare, pleci la școală?

- Nu, mă duc la liceu. Mai precis, la grădiniță.

- Aha. Păi, dacă te duci, du-te!

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

 

Citit 1685 ori Ultima modificare Vineri, 19 Aprilie 2024 17:07

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro