* Pe vremea în care FNI lucra pentru noi, ca să putem dormi liniștiți pentru alții, ne holbam la televizor mai ceva decât boul lui Columb la poarta 9, celebra poartă de îmbarcare a pasagerului Klaus. Așa am aflat, din reclamă, că atât în Vila Riba, cât și în Vila Baha, se pot spăla munți de tigăi supuse odiosului proces de murdărire. Campania publicitară a acelui detergent de vase a zburat, însă au rămas traumele.
Citesc deunăzi în presă că în Vila Riba e soare, în Vila Baho e sâmbătă, iar la Vila Lac 3 se poate juca golf. Pentru cei care nu știu, sau se prefac că nu stiu, fac precizarea redundantă că Vila Lac 3 e una dintre reședințele oficiale prezidențiale din București. Ca să nu se creadă că presa moțăie deontologic, publicația G4Media a descoperit că Iohannis mai are un miniteren de golf, la Vila Lac 3, identic sau aproape identic cu cel de la Neptun. Culmea numerologiei e că, aidoma celui de la Neptun, terenul de golf, amenajat pentru Klaus Iohannis, are tot 3 găuri! Nu mă miră. Dacă avea 6, erau case, nu găuri. Vestea care ne umple de fericire este că cele 3 găuri de pe terenul de golf de la Vila Lac 3 au fost făcute de aceleași coropișnițe, despre care a făcut vorbire Rareș Bogdan. E cea mai bună dovadă că echipa câștigătoare a lucrului bine făcut și săpat nu se schimbă. E o cutumă demnă de apreciat, pe care Iohannis o respectă cu sfințenie.
* Rafael Nadal a anunțat că se retrage. Sau, cum ar zice schiorul din paragraful anterior, Regele Zgurii e gol! Pardon, golf! Lumea tenisului va fi mai săracă. Știu că nu de clișee și de motive de depresie aveați nevoie la această oră, dar nu m-am putut abține. Faptul că Nadal se retrage, punându-și rachetele și pofta de tenis în cui, mă face să cred că Cristian Tudor Popescu e încă relevant. Că doar nu vă imaginați că Nadal a făcut acel anunț de capul lui. În sfârșit, CTP și-a dat acceptul. O să ne lipsești, omule! Cu Rafa vorbeam, nu cu rachetul din imagine.
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".