Revista depres(i)ei de scandal

Revista depres(i)ei de scandal
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

* Pentru mine, săptămâna a început cum nu se putea mai rău. Vestea că fostul președinte Klaus Iohannis este în depresie m-a dat peste cap. Ferească Dumnezeu ca familia mea să nu fi fost alături de mine, că nu știu încotro o apucam! În publicația mea de suflet, pardon de derapaj și hiperbolă stiripesurse.ro a apărut acest titlu de știre, înfiorător: "Klaus Iohannis este în depresie. S-a autoizolat și preferă ieșirile nocturne, sub pază."

Se vede treaba că dezvăluirile legate de mormanul de bani cheltuiți pe deplasările vilegiaturistice în străinătate l-au bulversat pe bietul Klaus. Sursele rubricii noastre n-au mai rezistat nici ele, dezvăluindu-ne că, într-una din seri, Iohannis s-a plimbat pe la periferia Sibiului, cu o mașină de mobilă, ca să nu bată la ochi. Teama sa cea mai mare este legată de faptul că, dacă oamenii l-ar vedea pe stradă, l-ar apostrofa. Asta-i principala sursă de depresie a lui Klaus Iohannis. A încercat să-și angajeze sosie, ca să se plimbe în locul lui prin oraș. N-a mers. Toți cei pe care i-a testat și care voiau să devină Klaus Iohannis 2.0 au eșuat. În loc să se plimbe firesc, cu naturalețea unui fost șef de stat, aceștia se duceau glonț în aeroportul din Sibiu și așteptau, ore-n șir, o presupusă îmbarcare către o destinație exotică.

* Într-un discurs ținut sâmbătă, la Suceava, la o reuniune comună a PSD și PNL, Marcel Ciolacu s-a dezlănțuit electoral, politic, războinic și literar, la adresa suveraniștilor: "Stăm şi ne speriem când SCRIM pe Facebook că apar boţi şi tiriboţi ce-or mai folosi, că dom-le, ia uite ce mă înjură? Măi oameni, dacă e nevoie, prea am avut bun simţ, hai să îi înjurăm şi noi pe ei!"

Se simte tușa omului de litere, fost membru al cenaclului "Totuși covrigul dogmatic" de la Buzău. Marcel putea să spună că e vremea ca establishmentul să-și ascută sabia dogmatică, revanșardă și politică, însă a preferat acel "SCRIM", convins fiind că este un verb ceva mai subtil, folosit în special de scrimeri. Așa cum cioclii literați au în comunicarea de specialitate celebrul motivațional ontologic "Viața de apoi se sicrie cu litere de după."

Citit 1522 ori Ultima modificare Luni, 24 Martie 2025 17:06

Mai multe din această categorie:

2 comentarii

  • postat de IULIAN
    Marți, 25 Martie 2025 07:05
    89.137.30.***
    Cred că este primul cetățean care folosește o izoletă de COVID a la Rafila pentru guturaiul de primăvară, trebuiau încercate nu ?
    0
    3
  • postat de IULIAN
    Marți, 25 Martie 2025 02:19
    89.137.30.***
    Sub total este 23 de milioane de euro, noi considerăm că suntem 20 de milioane (eu nu cred) de locuitori, un calcul simplu ne arată câți oameni juvenili se pregătesc pentru fizică, 23/20=1,15
    0
    4

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.