Anca Melinte

Anca Melinte

Penis sau testicul de taur? Mai bine gândaci!

Vineri, 09 Septembrie 2022 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Delicatese. „Moro, acum șapte ani gândacii păreau mai suculenți? Dar viermii? Viermii îți par acum mai gustoși? Și tarantulele? Erau gătite al dente?”, îmi năvăliseră în minte întrebările, când l-am văzut pe „Regele Junglei” de acum șapte ani, Cătălin Moroșanu, invitat la emisiunea „La Măruță”, ca să comenteze noul sezon al show-ului. „Toată țara s-a uitat la «Sunt celebru, scoate-mă de aici!»”, a anunțat Măruță. „Mda, mai puțin cei mai mul ...

Unde şi de ce ni s-a îmbolnăvit Sănătatea?

Joi, 08 Septembrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Mărturisesc cinstit, trăiesc datorită unor medici. Iar primul care-mi vine în minte este, poate, cel mai bun pediatru pe care l-a avut, într-o vreme, Galaţiul - dr. Romulus Cighir. N-aş putea uita nici asistentele şi infirmierele care-au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să-mi aline suferinţele şi să fiu bine. „Fiecare doctor are cimitirul lui…”, mi-a spus, la un moment dat, unul dintre medicii mei salvatori. Apoi aveam să văd expresia devastată a unui medic căruia ...

Gălăţeanul care-şi caută „Mireasa” la Antena 1

Joi, 08 Septembrie 2022 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Matrimonial. Adrenalină şi călătorii prin toată lumea - Belgia, Germania, Elveția, Olanda, Franța, Dubai, Turcia, Republica Moldova, dosar penal pentru contrabandă de țigări, videochat - mai întâi ca admin, apoi ca patron şi model de studio, patron de firmă de transport şi, mai nou, gata de însurătoare. Cam aceasta ar fi, pe scurt, viaţa gălăţeanului Viorel Stavăr, de 25 de ani, concurent la "Mireasa", show transmis la Antena 1 și pe AntenaPlay. "Mireselor", însă, nu l ...

Florin Călinescu, ai umor?!

Miercuri, 07 Septembrie 2022 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Juriu. Ştiu, corect era să scriu "iUmor", iar întrebarea chiar nu-şi are rostul. Maestrul Florin Călinescu are har, nu doar umor sau sclipire. Totuşi, mărturisesc, am fost surprinsă citindu-i numele în comunicatul de presă prin care Antena 1 promovează noul sezon "iUmor", care ia startul vineri, 9 septembrie: "chef Sorin Bontea, Costel Bojog, Radu Pietreanu, Florin Călinescu și Iulia Vântur se numără printre invitații-surpriză care se vor așeza la masa juriului și vor decid ...

Se caută proiectant şi constructor pentru salvarea Palatului "Gheorghiu". Licitaţie de 17,85 milioane de lei, cu clauză suspensivă

Marți, 06 Septembrie 2022 07:15 | Publicat în EVENIMENT
Nu mai puţin de 17.854.977 de lei fără TVA reprezintă valoarea estimată a contractului scos la licitaţie de Primăria Galaţi pentru renovarea integrată a Palatului „Simion Gheorghiu” ajuns o ruină pe strada Domnească nr. 24. Este un contract de proiectare şi execuţie a lucrărilor, la care ofertele sunt aşteptate până pe 10 octombrie 2022, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate-preţ”. Procedura este iniţiată sub incidența unei clauze suspensive. Con ...

Licitaţie pentru o parcare subterană la Spitalul de Copii

Luni, 05 Septembrie 2022 18:11 | Publicat în EVENIMENT
Primăria municipiului Galaţi caută proiectant şi constructor pentru prima dintre parcările subterane aprobate de consilierii locali. Este vorba despre modernizarea parcului şi amenajarea unei parcări subterane la Spitalul de Copii „Sf. Ioan”. Valoarea estimată a contractului de proiectare şi execuţie a investiţiei se ridică la 29.285.011 de lei fără TVA, ofertele sunt aşteptate până pe 11 octombrie 2022, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preţ” ...

Angajații Transurb reacționează la vestea concedierilor colective: "Plecarea a 30-40 de oameni nu va schimba nimic"

Luni, 05 Septembrie 2022 22:00 | Publicat în SOCIETATE
„E trist ceea ce se întâmplă, dar și mai trist este că plecarea a 30-40 de oameni nu va schimba nimic!”, este convingerea unora dintre angajaţii societăţii Transurb care au aflat că urmează, luna viitoare, concedieri colective. Reacţiile angajaţilor companiei de transport public local Transurb SA, la aflarea veştii că vor urma concedieri colective, nu au întârziat să apară. Am primit la redacţie numeroase mesaje din partea lor. Nu lipsesc acuzaţiile că sistemul de ticke ...

Ce-și doresc femeile, cu Radu Banciu

Marți, 06 Septembrie 2022 00:00 | Publicat în TV MANIA
* De la bărbatul inabordabil, la par. "Atâta timp cât pari inabordabil, toată proasta-i topită după tine. Atât timp cât te dai cocoș, femeia e în jurul tău. În momentul în care dai un pic în tandrețe, n-o mai interesezi. Asta-i muierea!", opina Radu Banciu, în direct la Prima Sport, în emisiunea "Fotbal All Inclusive". Se știe, la fotbal, politică și femei suntem o țară de specialiști. Replica a venit din partea unei telespectatoare: "Bărbații în tandrețuri sunt plict ...

De la Jocurile Olimpice, la „Splash”

Luni, 05 Septembrie 2022 00:00 | Publicat în TV MANIA
* De unde sari pentru rata la casă? Recunosc cinstit, cum l-am văzut pe Zanni la "Splash! Vedete la apă", am știut că el va fi câștigătorul acestui sezon. Ce nu face "Supraviețuitorul" pentru a-și plăti rata la casă? Se azvârle de la zece metri înălțime, cu spatele și cu capul înainte, apoi se rotește ca pisica în aer, pentru a intra în apă drept în picioare. În rest, "mușcă" din adversari - aia nu e competitivitate, ci agresivitate - și refuză să mai plece de la ant ...

Concedieri colective la Transurb. Cel puţin 40 de salariaţi vor rămâne fără loc de muncă

Sâmbătă, 03 Septembrie 2022 12:10 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Potrivit unui document care ne-a parvenit la redacţie, compania de transport public în comun, Transurb, a notificat Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi şi Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Galaţi cu privire la faptul că urmează să efectueze concedieri colective. Este vorba despre minimum 40 de salariaţi din toate categoriile de personal: muncitor, operativ, TESA. Concedierea se va face în maxim două etape, începând din luna octombrie 2022. Printre principalel ...
Pagina 336 din 1725