PSD, despre foştii aliaţi: „Nu au lege, ei sunt legea!”

PSD, despre foştii aliaţi: „Nu au lege, ei sunt legea!”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După nouă luni de guvernare în tăcere, PSD Galaţi a organizat prima conferinţă de presă, cu ocazia intrării în opoziţie.

Printr-o veritabilă desfăşurare de forţe, preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, primarul Dumitru Nicolae, deputatul Florin Pâslaru şi city-managerul Florin Popa au dat startul campaniei electorale pentru Mircea Geoană şi atacurilor la adresa lui Traian Băsescu. Totodată au anunţat că PSD Galaţi va participa cu 250 de membri la Congresul extraordinar.

„Cea mai mare criză din istoria României”

„Prin înlăturarea lui Dan Nica din Guvernul României, PSD s-a întărit prin unitate şi coeziune”, a declarat Eugen Chebac. Preşedintele judeţului a admis că oricine ar fi fost ministru al Administraţiei şi Internelor din partea PSD şi vicepremier, aceeaşi soartă ar fi avut ca şi Dan Nica.

Motivul? „Băsescu şi PD-L îşi doreau controlul absolut al tuturor structurilor din România. Miza este extraordinară, este cea mai mare luptă din istoria democraţiei”, a explicat Chebac.

„Timp de cinci ani, Traian Băsescu nu a făcut decât crize peste crize, dar astăzi a făcut cea mai mare criză din istoria României. Pe lângă criza economică adâncă în care trăieşte România, a mai creat o criză guvernamentală care va fi suprapusă peste o criză parlamentară şi politică”.

„Am decis să intrăm la guvernare în folosul şi spre binele populaţiei României, dar ca orice lucru serios, care se face la nouă luni, iată că a venit scadenţa şi ne-am retras de la guvernare pe o criză creată în principal de preşedintele Băsescu, Emil Boc şi PD-L”.

„Ieşim de la guvernare pentru că România o duce din ce în ce mai rău. Vineri se va face primul pas pentru înlăturarea lui Traian Băsescu de la conducere. Cred că Mircea Geoană este cel mai bun şi mai indicat preşedinte pentru România”, a declarat Chebac.

Schimbări?

Prin decizia PSD, şi-au dat demisia din Guvern miniştrii, secretarii de stat şi directorii de agenţii naţionale. Întrebat de soarta directorilor instituţiilor deconcentrate, Florin Popa a declarat că aceştia au dat concurs, au un contract de management încheiat şi semnat şi sunt în situaţia de a aduce la îndeplinire obligaţiile asumate prin acel contract.

PSD se aşteaptă ca ei să devină ţinte pentru PD-L. „Cu PD-L orice e posibil. Ce au respectat din Constituţia sau din legile României? Nu au lege, ei sunt legea”, a spus Chebac.

Primării fără bani, proiecte cu semnul întrebării

Primarul Dumitru Nicolae a spus că, miercuri, ministrul Dan Nica  a alocat 40 de miliarde de lei vechi pentru blocul A4. Ce consecinţe ar putea avea pentru proiectele gălăţene ieşirea de la guvernare a PSD? Primarul a declarat că aşteaptă în următoarele două săptămâni să vadă dacă va fi blocat vreun proiect.

Potrivit lui Florin Popa, sunt în pregătire două proiecte majore: Complexul de bazine de înot de 8,5 milioane de euro, cofinanţarea la modernizarea şi reabilitarea Sălii Sporturilor în valoare de zece milioane de lei şi Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. „Nu avem motive să credem că toate proiectele vor fi respinse pentru că preşedintele nu mai e vicepreşedinte”, a declarat Popa.

Mai gravă este situaţia primăriilor comunale: „Am 37 de primării rămase fără buget de funcţionare pentru luna septembrie. Vor trebui să-şi pună lacăt pe uşă şi să plece acasă dacă nu se deblochează rectificarea. Avem o rezervă de bani la bugetul CJ, dar nu putem acoperi integral nevoile. La bugetul propriu al CJ ar fi nevoie de 46 miliarde de lei vechi şi de 87 miliarde pentru bugetele locale, fără municipiul Galaţi”, a spus Chebac.

Citit 1718 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.