Reparaţii capitale la Spitalul Judeţean „Sf. Apostol Andrei”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consiliului Judeţului a aprobat, la recenta şedinţă ordinară, trei proiecte tehnice care vizează realizarea unor investiţii la trei din secţiile cele mai importante ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi.

În cadrul proiectul tehnic reabilitarea Clinicii de Chirurgie I, valoarea investiţiei  se ridică la 1.431.484 de lei lei (inclusiv TVA). Proiectul Tehnic pentru reparaţiile capitale la Clinica de Chirurgie II are o valoare de 1.572.738 de lei (inclusiv TVA). Reabilitarea secţiei de Urologie presupune o investiţiei în valoare de 774.420 de lei (inclusiv TVA).

Jos cu anexele de la TBC!

Aleşii noştri judeţeni au fost de acord cu demolarea anexelor gospodăreşti de la Spitalul TBC. La recenta şedinţă s-au aprobat proiectul tehnic şi documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţie

„Desfiinţare clădiri anexă la Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi”. Valoarea investiţiei 40.887 este de lei (inclusiv TVA). Aşa cum se arată în documentele care însoţesc proiectele de hotărâre, această lucrare de investiţie vizează îmbunătăţirea funcţionării Spitalului de Pneumoftiziologie Galaţi, cu desfiinţarea prin demolare a unor construcţii speciale-anexe gospodăreşti, având un grad avansat de deteriorare. Desfiinţarea respectă legislaţia impusă de UE.

Cofinanţare pentru „Centrul Europe Direct”

Consilierii judeţeni au votat, la ultima şedinţă a alocarea sumei de 19.400 Euro (echivalent în lei) din fondul de cofinanţare al Consiliului Judeţului Galaţi, pentru implementarea proiectului „Centrul Europe Direct Galaţi”. Totodată au aprobat şi alocarea sumei de 5.800 Euro (echivalent în lei), reprezentând ultima tranşă a proiectului „Centrul Europe Direct Galaţi” din fondul de cofinanţare al Consiliului Judeţului Galaţi, în vederea finalizării acestuia.

Parteneriat pentru cultură

Aleşii judeţeni şi-au dat votul pentru parteneriatul între Consiliul Judeţului Galaţi şi Consiliul Raional Cahul, Republica Moldova, în vederea implementării proiectului „Promovarea culturală comună – mijloc de dezvoltare a cooperării euroregionale la Dunărea de Jos”, proiect ce urmează a fi depus de către Consiliul Judeţului Galaţi în cadrul Programului Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013.

Consilierii au fost de acord cu o contribuţie proprie pentru proiect de maxim 18.000 de euro, dar suma va fi alocată numai în cazul în care proiectul va obţine finanţarea externă nerambursabilă.

Citit 1277 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.