”Joc de glezne” pentru ÎNCHIDEREA TERMOFICĂRII. Noi ne prefacem că vă cerem, voi vă prefaceţi că ne daţi

”Joc de glezne” pentru ÎNCHIDEREA TERMOFICĂRII. Noi ne prefacem că vă cerem, voi vă prefaceţi că ne daţi
Evaluaţi acest articol
(33 voturi)

Deşi primarul Galaţiului a declarat, în repetate rânduri, că nu-şi mai doreşte menţinerea în funcţiune a sistemului centralizat de termoficare, din cauza costurilor foarte mari generate de pierderi, pe fondul numărului tot mai mic al consumatorilor şi reţelelor supradimensionate şi degradate, Calorgal informează că vrea să încheie un nou contract cu Electrocentrale (CET), pentru iarna ce va urma.

Anunţul distribuitorului local de energie termică este cel puţin ciudat, în condiţiile în care autorităţile intenţionează să reia programul prin care îi încurajează pe gălăţeni să renunţe la căldura furnizată în sistem centralizat, acordându-le câte un ajutor financiar de 3.000 de lei pentru a-şi achiziţiona un sistem alternativ de încălzire. Aşa cum au procedat de altfel şi în anul precedent, când au făcut plăţi de peste cinci milioane de euro pentru peste 7.600 de beneficiari. Mai mult, la Calorgal vor fi operate, în perioada următoare, concedieri colective, tocmai în perspectiva închiderii sistemului centralizat de termoficare şi reprofilării societăţii.

Căldură doar pe hârtie?

„Deoarece la negocierea şi încheierea contractului actual s-au întâmpinat multe dificultăţi care au pus în pericol pornirea sistemului centralizat de termoficare, pentru evitarea pe viitor a acestora, societatea noastră a înaintat din timp, către Electrocentrale, prin adresa nr.684/29.01.2018, o comandă fermă pentru asigurarea din partea producătorului, a cantităţii de energie termică de 16.400 Gcal pentru perioada 1 noiembrie - 31 decembrie 2018 şi 21.200 Gcal pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie 2019. Totodată, a solicitat demararea procedurilor în vederea perfectării şi semnării unui nou contract ce are ca obiect vânzarea-cumpărarea energiei termice necesare pentru prepararea apei calde şi încălzire pentru clienţii săi, pe perioada sezonului de iarnă 2018 – 2019 (...) Nici la data prezentului comunicat, Electrocentrale nu a răspuns adresei noastre privind perfectarea unui nou contract în baza comenzii ferme înaintate, cu toate că solicitarea noastră a fost făcută în data de 29 ianuarie 2018”, a anunţat conducerea Calorgal, care a precizat că a transmis către CET şi săptămâna trecută o nouă cerere în acest sens.

Reprezentanţii distribuitorului de energie termică au subliniat că au solicitat o cantitate mai mică decât cea contractată pentru această iarnă. „Cantitatea de energie termică solicitată este diminuată fată de cea din contractul actual datorită scăderii numărului de consumatori racordaţi la sistemul de termoficare în perioada analizată, respectiv 31 august 2016 – 31 decembrie 2017, cât şi a previziunilor pentru următoarele 12 luni, atât pentru populaţie, cât şi pentru agenţii economici sau instituţii publice”, spun reprezentanţii societăţii.

Conducerea Electrocentrale (CET) a confirmat că a primit o comandă de agent termic din partea Calorgal pentru sezonul rece 2018-2019, şi a precizat că solicitarea distribuitorului de căldură se află în analiză, la acest moment. „Analizăm cu multă atenţie cererea distribuitorului şi vom veni cu un răspuns corespunzător”, ne-a declarat Sinan Mustafa, administratorul special al CET.

Doar „joc de glezne” şi „tatonare”

Este greu de crezut că CET va accepta să furnizeze o cantitate atât de mică, în condiţiile în care, de-a lungul timpului, producătorul de agent termic a impus distribuitorului o cantitate minimă pentru continuarea relaţiilor comerciale. De exemplu, pentru luna noiembrie a anului trecut, autorităţile au contractat aproximativ 22.000 de gigacalorii, însă populaţiei au facturat sub 10.000 de gigacalorii, declara, la finele anului trecut, primarul Ionuţ Pucheanu, precizând că municipalitatea a înregistrat pierderi de 2,5 milioane de lei pentru căldura furnizată gălăţenilor în luna noiembrie.

„Lucrurile au intrat pe un drum din care nu mai există cale de întoarcere. Din punctul meu de vedere, nu mai avem ce să facem. Mulţi se aşteptau la tot felul de soluţii inovatoare. Am întors această problemă pe toate părţile. Din păcate, am ales-o pe cea mai facilă. Pe de o parte, am creat un confort cetăţenilor care au apelat la ajutorul nostru (acordarea ajutorului financiar de 3.000 de lei n.r.), pe de altă parte noi ne-am degrevat de o cheltuială care ar fi mai trenat mulţi ani de acum înainte”, a declarat, luna trecută, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. Edilul a afirmat că, potrivit estimărilor de la acea vreme, mai sunt branşate la sistemul centralizat de termoficare doar aproximativ 17.000 de apartamente, din care între 1.500 şi 2.000 sunt nelocuite. „Vom avea o cifră ceva mai reală în luna martie. Cred că vom intra în sezonul primăvară-vară cu aproximativ 15.000 de apartamente. Iar numărul consumatorilor scade vertiginos”, a punctat Ionuţ Pucheanu.

Cel mai probabil, autorităţile speră la un refuz din partea producătorului, care să stea ulterior la baza unei decizii de închidere a sistemului de termoficare.

Citit 9145 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Martie 2018 00:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.