Cristian Dima: ALDE va face tot ce îi stă în putință pentru a susține cauza combinatului din Galați, a salariaților din această unitate

Cristian Dima: ALDE va face tot ce îi stă în putință pentru a susține cauza combinatului din Galați, a salariaților din această unitate
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Filiala județeană a ALDE Galați a organizat vineri, 11 mai, o conferință de presă susținută de președintele Cristian Dima, Florinel Petru Gasparotti (vicepreședintele Consiliului Județean Galați), Gigel Caliga (preşedintele Consiliului de Administraţie al Transurb SA), Iulian Aramă, precum și consilieri ALDE Galați.

Președintele ALDE Galați a prezentat în intervenția sa bilanțul economic real aferent primului trimestru al anului 2018, cel care vine să corecteze dezinformările prezentate de președintele Iohannis în cadrul conferinței de presă susținută în această săptămână.

„În ultima perioadă, au apărut în spațiul public elemente ce țin de prezentarea eronată sau trunchiată a datelor economice ale României, date la care a contribuit și ALDE. Consider că prezentarea deformată sau lipsită de obiectivitate a președintelui României care deține cea mai mare funcție reprezentativă din România, la care statele, agențiile de presă externe sunt extrem de atente, este nepotrivită. Această abordare a președintelui se înscrie în linia pe care au adoptat-o o serie de europarlamentari români de la PPE în acțiunea lor de denigrare a României. Nu vom reuși să obținem respectul meritat ca țară membră a Uniunii Europene dacă vom continua să dezinformăm cu privire la situația reală a României prin continuarea acestui conflict întreținut de președintele României. Este nevoie de o corectare cu privire la datele prezentate de administrația prezidențială”, a spus Cristian Dima.

Președintele ALDE Galați a prezentat o parte din datele statistice care confirmă evoluția economică pozitivă a României. Astfel, Cristian Dima a arătat că Agenţia de rating Fitch confirma la începutul acestui an ratingul "BBB' pentru România, iar în luna martie FMI arăta că România va avea o creștere economică de aproximativ 5% în acest an. Totodată, referitor la date ale instituțiilor internaționale cu privire la România, președintele ALDE Galați a menționat datele Comisiei Europene, care menţine prognoza de 4,5% pentru creşterea PIB în România și pe cele ale Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care și-a îmbunătățit estimările privind avansul economiei românești în 2018 la o creștere de 4,6%.

Cristian Dima a arătat că, potrivit datelor pe primul trimestru, veniturile colectate la buget spre deosebire de primul trimestru din 2017 au fost cu 8,1 mld lei în plus, adică 76,5 mld lei în perioada ianuarie – aprilie 2018 față de 68,4 mld lei în aceeași perioadă din 2017. Totodată, creșterea cheltuielilor bugetare cu salariile a fost spectaculoasă în această perioadă. În 2017, față de 2016, cheltuielile cu salariile au crescut la 71 mld lei față de 58 mld lei și urmează să crească din nou în 2018 la 83 mld lei. Așadar, în numai doi ani, fondurile bugetare alocate salariilor cresc cu cca 45%. Punctul de pensie a crescut, de la 870 de lei la 1.000 de lei, urmând să crească la 1100 lei,  începând cu 1 iulie 2018. Aceasta înseamnă o creștere a pensiilor cu aproape 25% în numai doi ani. În primele patru luni ale anului, creșterea salariilor și a pensiilor a fost însoțită și de o creștere a investițiilor, de la 2,9 mld lei în 2017 la 5,9 mld lei în 2018.

Practic tot deficitul bugetar a fost destinat proiectelor investiționale. Fondurile europene au fost de 4,2 mld lei, cu 44% mai mult decât în 2017.

„Coaliția PSD-ALDE are un obiectiv clar, acela de a aduce bunăstarea în buzunarele românilor. Măsurile luate de la preluarea guvernării au dus la majorarea salariului minim, la creșterea pensiilor, iar în acest an aceste masuri vor continua. Discursul președintelui este unul presărat de lozinci, nu de fapte concrete. Iohannis preia din ce în ce mai mult modelul lui Traian Băsescu. Un președinte care dezbină, un președinte care vrea sa își câștige simpatie prin conflict. ALDE susține parcursul pe care România s-a încadrat, acela de creștere economică, de transfer a acesteia în buzunarele românilor. Însă, cu timpul vedem cine vrea să blocheze toate aceste obiective pe care ALDE și coaliția de guvernare le au în vedere”, a subliniat liderul ALDE Galați.

 Întâlnire cu reprezentanții siderurgiștilor

 Un alt subiect abordat în cadrul conferinței de presă de către președintele ALDE Galați a fost cel referitor la situația combinatului siderurgic din Galați. Cristian Dima a precizat că a avut o serie de discuții cu reprezentanți ai ALDE de la nivelul Executivului românesc, dar și cu reprezentanții ALDE de la nivel european pentru a se găsi soluții ca situația combinatului să nu îi afecteze pe gălățeni. Liderul ALDE Galați a precizat că „președintele Consiliului Național al ALDE, europarlamentarul Norica Nicolai, a preluat această problemă și va face tot ce îi stă în putință pentru a susține cauza combinatului din Galați, a salariaților din această unitate încercând totodată să atenueze efectele negative ale preluării de către un alt acționar a platformei siderurgice din Galați”.

De asemenea, Cristian Dima a făcut referire și la întâlnirea pe care a avut-o cu reprezentanții lucrătorilor din combinatul siderurgic. Acesta a arătat că „discuțiile pe care le-am avut pe platformă au fost fructuoase. Toate mesajele transmise de reprezentanții lucrătorilor din combinat cu care am discutat au fost pentru menținerea producției și eventual creșterea producției siderurgice, nicidecum nu s-a pus problema socială. Aceștia consideră că toți cei care își desfășoară activitatea pe platforma siderurgică încununează împreună dorința de a genera o producție suplimentară”.

„Sidexul a produs în ultimul an înainte de Revoluție 9 milioane de tone. Acela era vârful producției la Galați. De atunci și până acum am închis diverse componente fie din considerente economice, fie pe alte principii. Noi suntem îngrijorați de ce se va întâmpla cu această unitate economică. Susținerea de care se va ocupa dna Nicolai se referă la încercarea de a menține acționariatul în zona europeană. Asta e și dorința noastră, de a nu fi preluat de investitori din afara Europei. Am considerat, și în baza discuțiilor, că este un aspect foarte important pentru care Guvernul României trebuie să se implice activ. Am discutat, miercuri, la ședința Biroului Politic Central al ALDE, cu vicepremierul României, Grațiela Gavrilescu, și cu ceilalți reprezentanți ALDE în Guvernul României pentru a face tot ce ne stă în putință ca soarta acestei unități economice, cu o componentă importantă socială, să nu fie dezintegrată sau să nu fie lăsată fără niciun fel de sprijin”, a subliniat Cristian Dima.

(P)

Citit 3714 ori Ultima modificare Vineri, 11 Mai 2018 23:56